Categories: Ştiri sănătate

Ministra Muncii, Raluca Țurcan, vine cu o propunere inedită. Decizia îi vizează pe pensionari!

Noua Ministră a Muncii, Raluca Țurcan, vine cu o propunere în vederea redresării economiei, în cadrul căreia în acest moment există mai mulți pensionari decât angajați.

Propunerea doamnei Ministru constă în rechemarea în activitate a persoanelor pensionate

„Ministerul Muncii e un minister care trebuie să transpună conceptul de Europă socială şi în România. Este un concept care presupune coexistenţa şi a sprijinului pentru persoanele vulnerabile sau pentru cei care beneficiază de sprijin din partea statului, dar şi partea activă a populaţiei care este, pe fond, cea care creează plus valoare, aduce venituri la buget, susţine financiar partea de cheltuieli pe care trebuie să o acoperim.”, a declarat Raluca Turcan la Antena 3.

Întrebată despre sistemul de pensii din România, ministrul Muncii a afirmat că acesta poate fi redresat. În plus, a sugerat că o măsură ar fi ca unii pensionari să revină la muncă.

„Există posibilitatea de redresare a sistemului de pensii în România, dacă punem degetul pe câteva răni acumulate.

Vorbim de creşterea raportului dintre persoanele active şi numărul de pensionari. Dacă avem, aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000, un număr mai mare de pensionari decât persoane active, înseamnă că presiunea pe buget e una foarte mare şi greu de suportat. Şi atunci provocarea este să determini oameni să intre în câmpul muncii, poate unii dintre ei pensionari, cu contracte de colaborare şi de muncă înregistrate, astfel încât să coexiste pensia cu activitatea în câmpul muncii.

Pensionarii să fie angajați în sistemul de muncă de tip privat

Atenţie, nu neapărat la stat. În economia privată, şi în alte ţări, pensionarii lucrează în continuare. Asta face ca populaţia activă să crească ca pondere, şi creşte şi nivelul de salarizare. Este modelul sănătos pentru a avea un sistem de pensii sustenabil care, pe fond, să ducă la creşterea puterii de cumpărare”, a mai spus Raluca Turcan.

Recent Posts

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

24 de minute ago

Ai exagerat cu mâncarea de Paște? Aplică rapid aceste sfaturi

Ce trebuie să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. În funcție de tradiții…

54 de minute ago

Cum să accelerezi metabolismul și să pierzi mai repede în greutate

Cum să accelerezi metabolismul. Condimentele nu numai că adaugă savoare mâncărurilor, dar au, în același…

o oră ago

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

2 ore ago

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

2 ore ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic