duminică, martie 29, 2026
9.3 C
București

Ministrul Educației, decizii despre redeschiderea școlilor și vaccinarea cadrelor didactice

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat oficial că au fost stabilite ultimele măsuri în privința redeschiderii unităților de învățământ. Decizia va depinde în mod direct de situația epidemiologică, însă autoritățile au luat în calcul vaccinarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar din școli.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat în exclusivitate pentru Realitatea că redeschiderea școlilor este o prioritate și o situație a profesorilor dispuși să se vaccineze va fi realizată până la jumătatea lunii ianuarie. De asemenea, acesta a susținut că se va discuta atât vaccinarea cadrelor didactice, cât și a personalului auxiliar din unitățile de învățământ.

„Am cerut in intreg sistemul de educație, prin inspectoratele școlare și universități, situatia personalului didactic, auxiliar nedidactic care are disponibilitate de vaccinare – o raportare numerica.

Este nevoie de clarificarea unor lucruri pe un subiect de maxim interes pentru intreaga societate românească, și anume acela al redeschiderii cât mai grabnice a școlilor. Redeschidere pe care o doresc in calitate de ministru, pe care o doresc întreg Ministerul Educației și întreg sistemul”, a declarat ministrul educației la Realitatea Plus.

Citeste si…

Care va fi decizia oficială, în funcție de situația epidemiologică?

Cu toate acestea, decizia va depinde și de evoluția situației epidemiologice după sezonul sărbătorilor de iarnă. În prezent, se așteaptă raportul oficial ce privește rata de infectare pentru a lua o decizie favorabilă, care să nu pună în pericol sănătatea publică și care să fie conformă cu măsurile de siguranță.

Această redeschidere se va putea face în funcție de evoluția epidemiologica și după perioada vacantei de iarna, Crăciun și Revelion (…), vom avea la jumătatea lunii ianuarie primele rezultate privind rata de infectare. Cu speranța că nu vom avea cresteri semnificative ale ratei de infectare, vom analiza aceste elemente împreună cu Ministerul Educației, cu Comitetul Național pentru Situații de Urgență și coordonatorul campaniei de vaccinare”, a susținut Sorin Cîmpeanu, conform Realitatea.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Floriile la catolici! Tradiții, biceiuri și diferențe față de sărbătoarea ortodoxă

Astăzi, 29 martie 2026, creștinii catolicii sărbătoresc Floriile. Este...

Mircea Lucescu, transportat de urgență la spital. Care este starea selecționerului de sănătate

Mircea Lucescu, transportat de urgență la spital. Din informațiile...

România și Polonia în conflict cu Pfizer. Presa externă urmărește cazul

România și Polonia în conflict cu Pfizer. Procesul cu...

Norocul va fi de partea lor: Oportunități pentru aceste trei semne zodiacale

Trei semne zodiacale vor avea mult noroc pe tot...

Semnele timpurii care apar la boala Parkinson. Simptome ignorate frecvent

Boala Parkinson este o afecțiune neurologică în care neuronii...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Vaccinarea antigripală continuă în farmacii. Programul pilot va deveni regulă permanentă

Vaccinarea antigripală continuă în farmacii. Vaccinarea antigripală în farmacii...

Citește și