Sari la conținut

Mituri despre sănătate. Cât de sănătos este, de fapt, laptele de vacă?

Laptele de vacă este un aliment de bază, la nivel mondial. Acesta este folosit atât în alimentația copiilor, cât și a adulților pentru cantitatea semnificativă de calciu și alte substanțe nutritive esențiale. Cu toate acestea, există anumite infirmații conform cărora laptele poate fi asociat cu dezvoltarea anumitor afecțiuni și probleme de sănătate.

Se pare că laptele este asociat cu dezvoltarea anumitor afecțiuni din cauza hormonilor și proceselor complexe prin care este produs, în zilele noastre.

În prezent, se stimulează artificial nu numai creșterea animalelor, ci și producția de lapte. Astăzi, pentru ca vacile să fie sănătoase mai mult timp, se folosesc antibiotice, rasele sunt selectate genetic, dieta animalelor este profund modificată și îmbogățită cu hormoni de creștere. Aceste modificări au făcut ca vacile să producă până la 24 de litri de lapte pe zi, de la maxim 9 litri de lapte pe zi.

Anumite studii arată că laptele poate fi asociat cu:

  • migrene
  • constipație
  • cancerul de colon (din cauza hormonilor artificiali prezenți în lapte)
  • cataractă

Deși nu există o dovadă precisă, anumite persoane evită consumul laptelui de vacă intens procesat.

Cât de sănătos este laptele de vacă, de fapt?

Mihaela Bilic, expert în nutriție și boli metabolice, explică ce trebuie să știi despre lapte și care este rolul acestuia în organism.

„Despre lapte și beneficiile lui aș putea scrie o carte, așa că profit de ocazie și încep cu el seria de WOW-uri nutriționale.

Laptele și produsele lactate sunt singurele alimente din natură care au simultan efect pre- și probiotic. PREbiotice (înainte de viață) înseamnă produse care hrănesc coloniile de bacterii benefice deja existente în intestin, iar PRObiotice (pentru viață) înseamnă produse care conțin bacterii vii ce au efecte benefice pentru organism.

Produsele lactate conțin GOS (galacto oligo zaharide), carbohidrați cu lanț scurt pe care nu-i putem digera, dar care ajung în colon și constituie un substrat hrănitor pentru bacteriile microbiotei intestinale(efect prebiotic). Tot în lactate sunt prezente colonii de lactobacili care completează și refac ecosistemul bacterian de care depinde imunitatea și sănătatea (efect probiotic).

Dintre toate alimentele fermentate, lactobacilii din lapte au cea mai mare rezistență la aciditatea gastrică și cea mai puternică capacitate de a adera la celulele intestinale.

Mai nou se consideră că intestinul este al doilea creier, iar echilibrul microbiotei intestinale este esențial. Trăim în simbioză cu 10000 de miliarde de bacterii, ele reprezintă aprox 2 kg din greutatea unei persoane de 60 kg. Consumați regulat produse lactate, este cea mai simplă metodă de a ne hrăni și pe noi, și pe co-locatarii noștri”, scrie nutriționistul pe o rețea de socializare.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel