Medicamentul natural cu puteri miraculoase! Este uluitor câte beneficii pentru sănătate are

Modesta urzică este mai puţin agreată,  nu are o „reputaţie” prea bună, deşi  puterile sale cu adevărat miraculoase  ar trebui să ne determine să o reconsiderăm.

Potrivit studiilor, atât frunzele sale, cât seminţele, dar şi rădăcinile vindecă sute de boli datorită calităţilor sale cu adevărat uimitoare.

Nu are contraindicaţii, se foloseşte atât ca aliment, cât şi ca medicament. Sucul de urzică se recomandă, în special, în afecţiunile hepato-biliare, a celor intestinale, dar şi anemiei.

Infuzia de urzică reduce urinarile nocturne, volumul prostatei şi normalizeaza urinarea.

Pentru alergii, frunzele şi tulpinile urzicii se folosesc sub forma de pulbere, iar pentru rinita alergică aceeaşi pulbere se administrează atât profilactic, cât în cazul celei acute (câte o linguriţă, de 6 ori pe zi).

Studiile au arătat că administrarea frunzelor de urzică are un efect antiinflamator articular. Astfel, persoane reumatice au scăpat de durere şi de inflamaţiile articulare după numai câteva săptămâni de administrare.

Pentru că frunzele urzicii conţin fier, iar rădăcina ajută organismul să asimileze mai bine acest oligoelement, planta este recomandată în anemia feriprivă.

Urzica este recomandată totodată şi gravidelor, fiind eficientă în tratamentle pentru prevenţia debilităţii şi anemiei. Previne, de asemenea, unele probleme din timpul sarcinii, cum ar fi infecţiile urinare, retenţia de apă în ţesuturi, creşterea colesterolului, hipertensiunea arterială

Adjuvant în diabetul zaharat de tip II, sucul de frunze de urzică se foloseşte proaspăt, iar pentru hemoroizise face o cură cu suc proaspăt obtinut din frunzele plantei, din care se beau câte o cană pe zi, minimum 21 de zile.

Are efecte antiinflamatoare, reduce şi elimină sângerările, tonifică peretele venos şi previne totodată agravarea hemoroizilor existenţi.

Singurele persoane care trebuie să aibă reţineri ar fi cele cu tromboze din cauza conţinutului de vitamina K, care determină o creştere a vitezei de coagulare.

Recent Posts

Horoscopul săptămânii 29 aprilie-5 mai 2024. Provocări şi schimbări

Provocările vor fi la ordinea zilei pentru cele mai multe dintre zodii, în contextul în…

o oră ago

Alertă în hipermarketuri: conservele care provoacă infertilitate!

Supa, peștele, roșiile sau laptele de cocos din conserve vă pot salva atunci când vă…

2 ore ago

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

2 ore ago

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

3 ore ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

3 ore ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului