Categories: Ştiri sănătate

Ne putem baza pe vaccin? OMS: „Vaccinurile nu pot face toată treaba!”

Recent, Organizația Mondială a Sănătății a făcut public faptul că vaccinul nu este unica și cea mai sigură soluție de a pune capăt pandemiei. Imunizarea va da cele mai bune rezultate dacă este însoțită de respectarea măsurilor de prevenire, restricție și igienă. Ne putem baza pe vaccin?

Potrivit Hotnews, optimismul pe care l-am acumulat în ultimul timp nu trebuie să ne facă să lăsăm garda jos, ci dimpotrivă. Odată cu începerea campaniei de imunizare, vaccinul ar trebui să fie integrat în conduita de prevenire, nu să exprime o libertate, sau, mai grav, renunțarea la măsurile sanitare, precum purtarea măștii. Acesta nu distruge virusul, ci are rolul de a ne proteja prin anticorpii rezulțați și este singurul mod prin care ne putem baza pe vaccin.

„Vaccinurile nu înseamnă Covid zero”, a spus Mike Ryan, responsabil cu situațiile de urgență de la agenția ONU, explicând că vaccinurile singure „nu vor putea face toată treaba”, citat de Hotnews.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a susținut pentru Antena 3 că imunizarea este esențială și se poate obține numai prin două metode.

„Nu putem să ne imunizăm, decât trecând prin boală sau făcând un vaccin (…) Sperăm că dacă la sfârşitul aceste luni se obţine acea autorizaţie de la Agenţia Europeană a Medicamentului, să putem în ianuarie să vaccinăm prima etapă, categoria care curprinde personalul medical”, a susținut Nelu Tătaru pentru Antena 3.

De asemenea, a încercat să ofere o oarecare siguranță populației, susținând că se va vaccina imediat ce formula va fi disponibilă. Se pare că autoritățile încă se confruntă cu o reticență în fata vaccinului, din partea publicului larg. Cadrele medicale sunt mai deschise către imunizare.

Vaccinul este gratuit. Este voluntar şi este sigur, deci nu este obligatoriu, nu este contracost, iar noi vom face achiziţii pentru a realiza acea imunizare de 70% care să dea imunizarea la nivelul înregii țări și să putem scăpda de această pandemie (…) Eu mă voi vaccina oricum!”, a spus Nelu Tătaru, în exlusivitate la Antena 3.

 

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

7 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

7 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

7 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

8 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian