Categories: Expertul zilei

Neurochirurgul Vlad Ciurea: aceasta este rețeta unui tonus bun! Creierul tău va fi fericit!

Din cuprinsul articolului

Neurochirugul Vlad Ciurea ne-a explicat rețeta unui tonus bun și a unei zile pline de energie, și veți fi surprins: nu constă în consumul băuturilor pe bază de cofeină.

Rețeta unui tonus bun

„Este foarte simplă: eu trebuie să fiu convins de ceea ce trebuie să fac, eu sunt convins de mine. În 1935 s-a născut ultimul Dalai Lama, care a spus că toată puterea se află în creier, aici este totul. Puterea minţii este cea mai importantă, ea este cea care te împinge înainte. Am un grup de studenţi împreună cu care am studiat acest fenomen – cei care nu ştiu exact, în fruntea noastră este lobul prefrontal, acesta îţi dă energia să mergi înainte, nu cafeaua multă, nu Coca Cola, ci trezitul de dimineaţă, odihna de peste noapte, o alimentaţie corespunzătoare, gânditul pozitiv, zâmbetul, acestea te împing înainte. Lobul reenergizează organismul şi de acolo pleacă totul”, a declarat neurochirurgul Vlad Ciurea într-un interviu pentru Adevărul.

Profesorul Vlad Ciurea spune însă că, în prezent, nivelului streseului este tot mai mare la fiecare dintre noi, atât din cauza pandemiei care ne-a afectate viețile, cât și a războiului din Ucraina.

Prof. dr. Vlad Ciurea: „În orice situaţie critică, încercați să faceți următorul lucru. E bine pentru creier”

Potrivit neurochirurgului Vlad Ciurea, dar și a altor medici neurologi, starea de spirit pe care o avem sau ne-o inducem joacă un rol foarte important pentru creier, și pentru sănătatea psihică.

Un lucru pe care îl avem la îndemână și este și gratuit și sănătos este râsul, după cum ne recomandă prof. dr. Vlad Ciurea.

„Râsul este o descărcare fiziologică de empatie asupra unui fenomen care se petrece în jurul tău şi care produce o contracție a mușchilor abdominali, care te descarcă psihic, te apropie de cineva.

În orice situaţie critică, încercați să vă gândiți la ceva plăcut şi ceva care poate vă produce râsul”, spune dr. Ciurea.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

7 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

7 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

8 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

8 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

9 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia