
News Alert: Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a noului Ministru al Sănătății. Cine îi va locul lui Vlad Voiculescu?

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat în cursul zilei de astăzi, decretul de numire în funcție a noului ministru al Sănătății – doamna Ioana Mihăilă.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 18:15, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială. De asemenea, de la ora 19:00 președintele va susține o declarație de presă.
Te-ar mai interesa: Metoda revoluționară prin care infarctul poate fi ...
Ioana Mihăilă va fi al patrulea ministru al Sănătății în timpul pandemiei, după Victor Costache, Nelu Tătaru și Vlad Voiculescu.
„M-am implicat activ în politică în 2018, atunci când am avut certitudinea că direcţia în care se îndrepta România este total îndepărtată de valorile europene. Mi-am dat seama atunci că avem 2 opţiuni: fie plecăm din ţară, fie ne alăturăm oamenilor în care credem şi contribuim la schimbare. Am ales cea de-a doua variantă şi am aderat la organizaţia ”Platforma România 100”, iar apoi la Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS)”, afirma Mihăilă anul trecut, înaintea alegerilor locale.
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.