Categories: Ştiri sănătate

Noi medicamente incluse pe listele de compensate şi gratuite în România

Nelu Tătaru, Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că pacienţii din România vor beneficia de noi medicamente incluse pe listele de compensate şi gratuite.

Oficialul citat de Radio România Actualități spune că tratamentele vor fi disponibile din al doilea semestru al anului.

În prezent, actualizarea listei de medicamente compensate este în dezbatere publică pe site-ul Ministerul Sănătăţii. Conform unei noi Hotărâri de Guvern, pe listă ar urma să se găsească medicamente noi pentru afecţiuni precum diabet, tumori endocrine, boli inflamatorii şi oncologice.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Nelu Tătaru a precizat că lista medicamentelor care urmează să fie compensate rămâne deschisă.

”Ultima modificare a aceste liste am dat-o în 10,14 zile, după ce vine şi răspunsul de la comisii în care să dăm acestei hotărâre de guvern. Comisiile trebuie să ne dea nota finală și partea tehnică din Minister, Agenția Națională a Medicamentului”, spune dl Tătaru, citat de rador.ro.

Reprezentanţii producătorilor de medicamente generice susțin că își doresc să intre medicamente inovative pe listele compensate și gratuite, în același timp cu plafonarea taxei clawback.

Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, Valentina Băicuianu afirmă: ”Susținem compensarea medicamentelor inovative. Pacienții români au nevoie de aceste medicamente, așa cum au nevoie și de medicamente generice și biosimilare. Este nevoie, însă, ca această compensare a medicamentelor inovative care au fost aprobate cumva să nu mai fie finanțate din clawback, pentru că noi, producătorii de medicamente generice, cofinanțăm inovația.”

De asemenea, directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, Dan Zaharescu, spune că o măsură ar putea fi crearea cadrului legislativ pentru ca actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite să se facă regulat, trimestrial sau semestrial, dar să existe o predictibilitate pentru a nu mai fi întârzieri atât de mari, cum s-au observat în ultimii ani.

Recent Posts

Fostul preot: Dumnezeu creează două suflete… Amândoi vin pe pământ, dar…

Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…

4 ore ago

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. „Poți pierde o fază vitală”

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…

4 ore ago

Arsenie Boca: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi

Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…

5 ore ago

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

5 ore ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

6 ore ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic