Categories: Ştiri sănătate

Nu face ASTA de Sfinții Constantin și Elena. Se crede că vei avea necazuri tot anul

Ce nu ai voie să faci de Sfinții Constantin și Elena. „Cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai.

Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este strâns legată de taină şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creştine.

Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă (În hoc signo vinces – “Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntării cu păgânul Maxentiu, iar Sfînta Elena, mama să, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit.

Sfânta Împărăteasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, puţin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împărat Constantin în 337, după 31 de ani de domnie.

Ce nu ai voie să faci de Sfinții Constantin și Elena. Nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie. Tradiția spune că, în caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.

În același timp, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporul casei, și nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede că în familie vor fi necazuri tot anul.

Pentru ca sporul să se adune într-o familie, gospodarul trebuie să noteze seria fiecărei bancnote cheltuite în fiecare zi.

OBICEIURI ȘI SUPERSTIȚII

În anumite zone, de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, se practică o serie de obiceiuri, pornite din superstiţii populare.

Agricultorii nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului.

Se mai spune că porumbul, ovăzul şi meiul plantate după această sărbătoare se vor usca.

Viticultorii cred că dacă lucrează în vie de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, graurii le vor mânca recolta.

Ciobanii stabilesc în ziua de Constantin şi Elena cine le va fi şef şi unde îşi vor amplasa stânele. De asemenea, ei fac un foc mare prin care trec oile pentru a le feri de pericole, cât timp vor fi în stână.

Pentru a feri gospodăria de rele, femeile stropesc peste tot cu agheasmă şi dau cu tămâie, potrivit EVZ.

Rugăciune de Sfinții Constantin și Elena

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi.

Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!

Recent Posts

Recomandările ANPC pentru perioada de 1 Mai şi sărbătorile pascale

Comisarii ANPC au realizat un set de recomandări pentru perioada de 1 Mai şi de…

15 minute ago

DIETA miraculoasă care poate preveni apariţia bolii Alzheimer

Nutriția poate juca un rol major în ceea ce privește sănătatea creierului, motiv pentru care…

45 de minute ago

Distincţie specială primită de Spitalul Dr. C.I. Parhon din Iaşi

Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon" este prima unitate medicală din Iaşi şi cea de-a doua…

o oră ago

Horoscop 1-15 mai 2024, Cristina Demetrescu. Un eveniment UNIC

Cristina Demetrescu, astrolog, a făcut previziuni astrale pentru primele două săptămâni din luna mai. Previziuni…

2 ore ago

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie – 12 mai 2024: Vremea se răcește din nou

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2024: Vremea se răcește din…

2 ore ago

Boala somnului

Boala somnului. Narcolepsia sau Sindromul Gelineau este boală rară. Denumită și boala somnului, tulburarea cronică…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului