Sari la conținut

Nu reușești să SLĂBEȘTI cu nicio metodă? Ai putea avea una dintre aceste cinci BOLI

Afecţiuni precum „glanda leneşă”, diabetul sau problemele ovariene dereglează metabolismul şi conduc la acumularea kilogramelor în plus, indiferent cât şi cum mâncaţi

Dacă mâncaţi puţin, dar vă îngrăşaţi văzând cu ochii, este posibil să suferiţi de disfuncţii ale tiroidei, diabet de tip II, sindromul ovarelor polichistice sau depresie. Specialiştii clasifică obezitatea în două categorii: obezitate de tip I (asociată consumului alimentar excesiv şi sedentarismului) şi cea de tip II, provocată de diverse afecţiuni. Cei care suferă „de glandă”, aşa cum se spune în popor, sunt cei mai predispuşi la îngrăşare. Cu ajutorul specialiştilor, am întocmit un top al celor mai frecvente boli care îngrăşă.

1. Hipotiroidism

Hipotiroidismul (tiroida „leneşă”) apare când glanda nu produce suficienţi hormoni, care să controleze consumul de energie. Afectează mai ales femeile de peste 45 de ani. Printre simptome se numără: creşterea nejustificată în greutate, oboseala, constipaţia, intoleranţă la frig, menstruaţii abundente sau subţierea firului de păr.

„Glanda tiroidă este responsabilă de metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor. Chiar dacă mănânci puţin, rata metabolismului bazal este scăzută, arderile sunt lente şi grăsimile se depun mai uşor. Şi disfuncţiile minore, care nu sunt depistate la control, pot avea efect de îngrăşare, mai ales în contextul sedentarismului”, atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie. Hipotiroidismul se tratează cu medicamente de substituţie hormonală.

2. Depresie

Depresia provoacă o creştere a nivelului de cortizol, hormonul stresului, cu rol în reglarea metabolismului. „Trebuie să tratăm depresia din timp, pentru că astfel se poate reduce nivelul de cortizol, care duce la obezitate”, subliniază dr. Elizabeth Susman, de la Universitatea Penn State, autorul unui studiu pe acestă temă.

3. Sindromul ovarelor polichistice

În cazul bolii polichistice, ovarele sunt acoperite cu o capsulă fibroasă, pe care foliculul ovarian nu reuşeşte să o rupă. Primul simptom este absenţa menstruaţiei-mai puţin de cinci cicluri mestruale pe an. Aproximativ jumătate din femeile care suferă de această boală au probleme cu greutatea, acneea şi pilozitatea excesivă. Tratamentul este de tip hormonal.

4. Diabet zaharat de tip II

Multe persoane care suferă de diabet zaharat de tip II se străduiesc să-şi controleze greutatea, însă majoritatea tratamentelor pentru echilibrarea glicemiei predispun la îngrăşare. Acestea stimulează corpul să producă mai multă insulină, pentru a reduce nivelul de zahăr din sânge, însă uneori nivelul acestuia scade atât de mult încât apare o senzaţie de foame intensă. Insulina duce la îngrăşare şi pentru că stimulează celulele să preia mai multă glucoză, care se acumulează ca ţesut adipos în loc să rămână în sânge.

5. Sindromul Cushing

Boala apare când organismul este expus la o cantitate exagerată de cortizol. Creşterea în greutate este cel mai frecvent simptom. Printre cauze se numără tratamentul îndelungat cu corticosteroizi (pentru astm bronşic, boli reumatice sau alte boli inflamatorii) sau existenţa tumorilor glandei hipofize.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel