Sari la conținut

„Nu vom putea evita valul 5”. Alexandru Rafila explică care sunt măsurile pe care trebuie să le ia România, urgent

Credit foto: arhiva Doctorul Zilei

„Nu vom putea evita valul 5”. Alexandru Rafila explică care sunt măsurile pe care trebuie să le ia România, urgent.

Marți, 23 noiembrie, reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a declarat că valul 5 al pandemiei de coronavirus va sosi inevitabil peste România.

Propunerea PSD pentru funcția de ministru al Sănătății este de părere că pregătirile pentru valul cinci trebuie să înceapă repede.

„Pregătirile pentru valul cinci trebuie să înceapă imediat. Nu cred că îl vom evita, dar trebuie să fie unul cu amplitudine cât mai mică și cu cât mai puține decese”, a atras atenţia, marţi, dr. Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila explică care sunt măsurile pe care trebuie să le ia România, urgent, pentru evitarea valului 5

În cazul în care va fi investit în funcția de ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila își propune să crească numărul testărilor pentru depistarea COVID.

„Eu am în program această creștere a accesibilității la testare”, a subliniat acesta.

Mai mult, medicul a făcut un apel la români pentru a evita să ia medicamente fără aprobarea medicului.

„Să terminăm cu medicația care nu are nicio legătură cu tratamentul. Fie rețeta este prescrisă neconform, fie oamenii își procură singuri medicamentele, asta duce la mortalitatea foarte mare.

Această neîncredere a oamenilor în sistemul de sănătate a făcut ca ei să se prezinte foarte târziu la medic. Asta trebuie să se schimbe”, a precizat Alexandru Rafila.

„Trebuie recâştigată încrederea populaţiei”

De asemenea, Alexandru Rafila a subliniat că trebuie recâştigată încrederea populaţiei. „Profesioniştii trebuie să fie în prim plan. Trebuie să existe mai puţină demagogie. Populaţia trebuie să fie pregătită pentru măsuri mai puţin populare”, este de părere specialistul.

„Trebuie să schimbăm rapid modul de comunicare. Mesajul anti-vaccinare nu trebuie să devină dominant. Vaccinul nu ne oferă imunitate de turmă. Vaccinaţii nu fac forme grave şi nu decedează. Trebuie să discutăm deschis de eventualele efecte adverse.

Trebuie să încetăm să fim promotorii persoanelor care spun lucruri neadevărate. În următoarele 90 de zile, ar fi bine să vaccinăm 3 milioane de persoane. Rezistenţa la îmbolnăvire trebuie să fie suficient de mare ca valul 5 să fie mult mai uşor”, a declarat Rafila, potrivit AlephNews.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel