Categories: Ştiri sănătate

O asistentă medicală a fost acuzată de uciderea a 8 bebeluși într-o secție de neonatologie a spitalului în care lucra

O asistentă medicală a fost acuzată de uciderea a 8 bebeluși, având tentativa de a le lua viața altor 10. Iată despre cine este vorba și cum au acționat autoritățile!

Potrivit foxnews.com, o asistentă medicală din Marea Britanie a fost acuzată de uciderea a 8 bebeluși dintr-o unitate de neonatologie.  Aceasta a fost arestată pentru a treia oară după ce a încercat să ia viața altor 10 nou născuți.

Lucy Letby, în vârstă de 30 de ani, angajată a spitalului Countess of Chester, a fost arestată după 3 ani de cercetare. Sesizările au fost făcute de spital după ce s-a înregistrat un număr neobișnuit de decese printre bebeluși. Decesele au avut loc între martie 2015, respectiv iulie 2016. Spitalul a pornit o anchetă internă după ce alte cadre medicale au raportat că unii bebeluși au suferit insuficiențe pulmonare sau stop cardiac.

După arestare, autoritățile au informat în continuare părinții victimelor despre evoluția cazului și au primit sprijin emoțional de la specialiști.

Asistenta a fost arestată pentru prima dată în 2018, fiind suspectă de crimă, întrucât investigatorii au asociat-o cu decesele a 8 nou născuți. De asemenea, pe lângă cei 8 bebeluși, ea a mai încercat să rănească încă 6, în aceeași unitate.

Autoritățile au cercetat asocierea dintre Lucy Letby și moartea a 17 bebeluși, între 2015 și 2016. Pe lângă decesele cauzate, ea a mai provocat insuficiențe respiratorii sau cardiace, care, din fericire, nu au fost fatale.

Ea a lucrat în unitatea de neonatologie timp de 3 ani în stagiul de practică, înainte să devină o asistentă calificată. După absolvire, ea a continuat să lucreze pentru aceelași spital.

Letby a contribuit, de asemenea, în strâgerea de fonduri pentru o nouă unitate de neonatologie, iar apropiații nu și-ar fi închipuit că ar putea să recurgă la asemenea acțiuni. În ochii lor, ea era o persoană foarte deschisă și amabilă.

Recent Posts

Doctorii români se reunesc. Care este scopul evenimentului

Chirurgii esteticieni se reunesc anul acesta la un Congres Național pentru valorizarea chirurgiei estetice românești,…

4 minute ago

Atenție! Medic: Cu prea multă sare, rinichii nu se pot regla

Nivelul de sodiu din organism pot suferi de hipertensiune arterială, probleme renale și chiar insuficiență…

34 de minute ago

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă dezvăluie 7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă:  7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos! Cunoscutul neurochirurg dezvăluie cele șapte…

o oră ago

Sfaturi pentru îngrijirea pielii. Dr. Dana Miricioiu spune care sunt cele mai eficiente tretamente

În ultimii ani, tratamentele cu laser pentru îngrijirea pielii au devenit tot mai populare. Remarcate…

2 ore ago

Mâncare de post: Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci

Mâncare de post. Rețeta pentru ciorba falsă de burtă cu ciuperci pleurotus este recomandată persoanelor…

2 ore ago

Nereguli la produsele lactate. Ce au găsit inspectorii ANSVSA

Nereguli la produsele lactate consytatate după un control efectuat de ANSVSA. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian