Sari la conținut

O persoană din patru suferă de ficat gras. Prof. Mircea Diculescu ne spune când e nevoie de ecografie abdominală

încărcat cu toxine
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Medic hepatolog: simptomele ficatului gras

Ficat gras. În fiecare an, la data de 19 aprilie este marcată Ziua Mondială a Ficatului, prin care se dorește creșterea gradului de conștientizare a importanței ficatului și a problemelor de sănătate pe care le pot provoca afecțiunile hepatice.

Ficatul este unul dintre cele mai importante organe din corpul uman, îndeplinind zilnic peste 500 de funcții vitale și participând la aproape toate procesele metabolice.
Bolile cronice ale ficatului afectează la nivel global până la 844 milioane de oameni. Ca și în cazul altor afecțiuni cronice, bolile hepatice evoluează în liniște, în primele faze, fără simptome, iar când acestea devin vizibile și deranjante boala se află deja într-un stadiu avansat.
Sanofi – prin divizia Consumer HealthCare, cu sprijinul comunității medicale, atrage atenția asupra uneia dintre cele mai întâlnite, dar insuficient diagnosticate și tratate afecțiuni ale ficatului, Boala Ficatului Gras.

Ce este Boala ficatului gras?

Descrisă drept manifestarea hepatică a sindromului metabolic, este o afecțiune definită ca acumularea de grăsime în exces la nivelul celulelor hepatice.

Ce spun medicii?

”Boala ficatului gras este dificil de identificat de către pacient deoarece nu se manifestă prin simptome specifice. De aceea este recomandat ca orice persoană cu vârsta de peste 35 de ani să facă anual o ecografie abdominală pentru a-și verifica sănătatea ficatului.

Ficatul gras este o afecțiune cu evoluție progresivă și uneori este diagnosticată în stadii avansate de boală. Cu cât este depistată mai devreme, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari și poate fi evitată evoluția spre forme severe” – a declarat Prof. Univ. Dr. Mihai Mircea Diculescu, medic primar gastroenterologie, șef de clinică Gastroenterologie 2 Institutul Clinic Fundeni.

Cum tratăm ficatul gras?

”Tratamentul bolii ficatului gras se bazează pe 2 piloni principali: modificarea stilului de viață (care presupune: alimentație echilibrată, controlul greutății, evitarea sedentarismului și a fumatului) și tratament medicamentos hepatotrop cu agenți medicamentoși a căror eficacitate a fost demonstrată clinic”, subliniază Prof. Univ. Dr. Mihai Mircea Diculescu.
Societatea Română de Gastroenetrologie și Hepatologie precizează că „tratamentul farmacologic hepatoprotector trebuie să se facă conform principiilor medicinei bazate pe dovezi, cu medicamente care și-au dovedit eficacitatea în studii clinice(…) Nu este recomandată utilizarea hepatoprotectoarelor cu statut de supliment alimentar, dacă compoziția lor nu este clar studiată.”5

”Boala ficatului gras reprezintă o problemă majoră de sănătate care trebuie abordată cu maximă responsabilitate. Pe de o parte, populația trebuie să fie foarte atentă la stilul de viață – este drept, greu încercat în perioada pandemiei COVID-19. Pe de altă parte, este important să se adreseze medicului pentru un diagnostic și un tratament medicamentos corect și eficient. Compania noastră a investit în ultimii 50 de ani resurse consistente în cercetare pentru a dezvolta medicamente utilizate în tratamentul afecțiunilor hepatice și acordă o importanță deosebită componentei de educare prin campanii dedicate atât publicului larg, cât și profesioniștilor din domeniul sănătății” – a declarat dr. Lorena Petcu, Medical Lead, Sanofi Consumer HealthCare Romania & Moldova.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: