Sari la conținut

O tânără a născut pe trotuarul din fața Spitalului din Urziceni. Femeia nu ar fi fost primită în unitatea medicală din lipsă de locuri. Reacția Ministrului Sănătății

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

În cursul acestei dimineți o tânără de 24 de ani a născut pe trotuarul din fața Spitalului din Urziceni. Imagini cu femeia care a dat naștere unei fetițe sănătoase au apărut pe rețelele de socializare. O anchetă a fost declanșată la unitatea medicală, susțin cei de la Libertatea

Un ambulanțier care a sosit la fața locului povestește că femeia nu a fost primită la camera de gardă, deși travaliul se declanșase cu 15 minute înainte, iar personalul a sunat la 112 pentru a cere o ambulanță pentru a o transporta la o altă unitate medicală.

Cazul a fost semnalat de un ambulanțier, Marian Iordache, prezent la fața locului, care a criticat și reacția spitalului.

Și alți utilizatori de Facebook au publicat imagiini video din momentul în care tânăra era întinsă pe caldarâm, în curtea spitalului, fiind ajutată de un echipaj al Ambulanței. Clipul a fost distribuit de peste 2.700 de oameni în doar trei ore.

Întins pe trotuar, pe o pânză albastră, probabil sterilă, nou-născutul a fost curăţat de către cadrele medicale. La un moment dat, se aude cum fetița începe să plângă.

„Săptămâna începe cu o nouă viață! În această dimineață în jurul orei 6.00, echipajul 97 al SAJ Ialomița, substația Urziceni a asistat la naștere o tânără de 24 ani, mama celei de a treia fetițe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra pentru profesionalism și implicare!

PS. Aș atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total și nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivandu-se că vor chema ambulanța. Un caz cu happy-end dar nu toate se pot încheia așa”, a scris ambulanțierul pe Facebook care a atașat și o poză cu tânăra mămică și nou-născutul.

Cum explică spitalul incidentul

Potrivit surselor Libertatea, imaginile publicate în mediul online sunt de la spitalul din Urziceni, unde managerul Daniela Elena Ianuș a declanșat o anchetă.

„Pacienta a fost primită în spital, s-a apelat la ambulanță din spital, noi suntem spital municipal, nu avem linie de gardă de ginecologie, asistenta a înregistrat-o, a sunat la ambulanță și a insistat să vină o ambulanță de urgență, s-o trimită la Slobozia, cel mai apropiat spital”, a declarat managerul pentru Libertatea.

„I s-a spus să aștepte că vine ambulanța, iar asistenta tocmai urma să anunțe medicul. Nu ginecolog, ci chirurg. Spitalul nostru nu are linie de gardă de ginecologie. Pacienta a ieșit pe picioarele ei din CPU și între timp a venit ambulanța. Nu știu de ce nu au luat-o și pus-o în ambulanță… a instigat să se filmeze…”, a continuat aceasta.

Managerul spitalului a explicat că apelul la ambulanță a fost făcut de la camera de gardă a unității spitalicești.

Daniela Elena Ianuș a aflat de la presă varianta ambulanțierului.

„Apelul la ambulanță a fost să se trimită o ambulanță de urgență, înseamnă că ei au întârziat 15 minute, fiind în curtea spitalului. Noi am inițiat o anchetă internă, am discutat cu asistenta care era în CPU, care a înregistrat-o pe tânără, să verificăm și înregistrările video”, a mai spus Ianuș.

Ambulanța a ajuns în 4 minute

Directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean, Tigeliu Păun, a declarat că femeia deja adusese pe lume copilul în momentul în care echipajul a ajuns la spital.

„Ei (n.r. echipajul de ambulanță) s-au prezentat în patru minute de la apel, iar femeia deja născuse. Au ajutat-o, au urcat-o în ambulanță și au adus-o la Spitalul Slobozia”, a spus Păun.

Reacția Ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a trimis Inspecția Sanitară în control la Spitalul din Urziceni, potrivit unei declarații la Antena 3. Spitalul este subordonat Primăriei Urziceni.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel