Sari la conținut

Oana Lis, dezvăluiri șocante într-o emisiune TV: Nu o să uit niciodată că eram nemâncată de câteva zile, am leșinat

Oana Lis
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Oana Lis, despre viața sa

Invitată recent la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată la Kanal D, Oana Lis a oferit răspunsuri la multe dintre întrebările referitoare la multe decizii de viață care, uneori, au intrigat opinia publică.

Oana Lis a atras atenția opiniei publice prin mariajul cu fostul edil al Bucureștiului, Viorel Lis, cu care are o relație de iubire ce durează de peste 26 de ani. Oana Lis l-a cunoscut pe fostul primar al Capitalei chiar în cadrul instituției pe care acesta o reprezenta.

Cum l-a cunoscut pe Viorel Lis

Se angajase că stenodactilografă în cadrul Primăriei Capitalei când avea doar 18 ani și nu și-a imaginat că va atrage atenția unuia dintre cei mai puternici oameni politici ai acelui moment.

Oana Lis i-a mărturisit lui Denise Rifai că la început au fost doar prieteni și ea se vedea că fiind „necioplită, nearanjată, îmbrăcâtă sărăcăcios”.

„Invidia am perceput-o mai mult la începutul relației cu Viorel, pentru că atunci nu pot să spun că avea bani, dar avea putere. Puterea e un lucru care te poate îmbată la fel de mult ca și banii (…); oamenii roiesc în jurul tău atunci când ai puterea unei funcții. Ești primit peste tot, ți se deschid ușile, oricine vrea să vorbească cu tine. Era altfel viața noastră atunci.

Atunci, da, am simțit invidia; erau persoane care încercau să ne bage strâmbe, persoane care îl invitau pe Viorel la ziua lor și spuneau <Te rog frumos să nu vii cu Oana, pentru că se comportă într-un anumit fel, pentru că oricum nu este soția ta>. La o masă la Cotroceni am fost invitați și Viorel a spus că nu merge fără mine și ne-au pus la mese diferite, pentru că nu eram soția lui.

Au fost foarte, foarte, foarte multe mesaje pe care le primeam de la persoane, vorbe; încercau să ne despartă. Dar am apreciat lucrul ăsta la Viorel, că deși i-a afectat cariera politică la partid, nu m-a ascuns într-o garsonieră. Sunt mulți politicieni, pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului, care au câte o amantă, două, pe care le ascund într-o garsonieră, de care nu știe nimeni. El și-a asumat relația cu mine, diferența de vârstă….”, a subliniat Oana Lis.

Cât de grea i-a fost copilăria

În „periplul” inedit prin viața sa, de la „40 de întrebari cu Denise Rifai”, Oana Lis a povestit cât de grea i-a fost copilăria. A rămas orfană de mamă și a fost victima unor abuzuri emoționale, fizice și sexuale (Oana Lis spune că ar fi fost abuzată chiar de propriul tată). Mama sa a murit la doar 35 de ani și Oana a fost crescută de străbunica și bunica sa. Toată viața sa de adult s-a uitat în jur și a încercat să acopere golurile în materie de repere copiind de la cei din jur tot ceea ce a crezut că are nevoie pentru a se dezvolta și a avea o viață împlinită.

„Consider că au avut (n.r. părinții săi) o relație foarte toxică cum se zice acum. El (n.r. tatăl) clar a avut apucături de psihopat și ea (n.r. mama) a acceptat acest comportament de-a lungul anilor, în loc să se despartă. Au avut certuri tot timpul. Mama mea mi-a povestit că a bătut-o inclusiv când era gravidă cu mine. Toate lucrurile astea m-au afectat și pe mine, mi-au afectat felul în care privesc viața, în care privesc relațiile, în care privesc bărbații, în care privesc oamenii. Este un subiect sensibil, pentru că sunt sigură că aș fi fost altă persoană dacă nu aș fi trăit lucrurile astea de mică. (…)”, mai povestește soția lui Viorel Lis.

Oana Lis  a trecut cu mare dificultate peste abuzuri

“Traumele copilăriei sunt așa, abuz emoțional, sexual, un părinte în pușcărie, un părinte care moare de tânăr. Toate lucrurile astea le-am avut, le-am trăit din primii ani și m-au făcut să fiu un om fără încredere în mine, o fetiță speriată de lume”, a relatat cu emoție Oana Lis, adăugând că au fost multe momente când s-a gândit la sinucidere sau să se dedice unei vieți monahale.

Până în ultimul moment al vieții tatălui său și-a dorit că acesta să își ceară iertare pentru toate traumele pe care i le-a provocat în copilărie, însă acest lucru nu s-a întâmplat și nu a avut niciodată curajul să își înfrunte părintele. Acesta chiar a intenţionat să o mărite un un bărbat mult mai în vârstă pe când Oana Lis nu împlinise nici 17 ani.

„Pur și simplu am fugit. Acel mariaj trebuia să se întâmple în zona din care e tatăl meu, în Moldova, dar în momentele alea eu eram minoră…. Eu i-am dat de înțeles că o să fac cum spune el, dar m-am urcat în trec și am plecat de acolo. Nu o să uit niciodată că eram nemâncată de câteva zile, am leșinat în tren, mi-a dat cineva un sandviș, nu am avut bilet și am venit la Bucureșți. Pur și simplu am fugit de acolo ca orice copil care simte că nu este în siguranță într-un loc”, a povestit Oana Lis.

Oana Lis spune că Viorel Lis a fost cel lângă care s-a simțit în siguranță, a fost omul pe care s-a putut baza; de când soțul său este imobilizat la pat, trăiește cu toată fiinţa prezentul.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel