vineri, martie 13, 2026
6.4 C
București

Octavian Jurma: scenariul de coșmar pentru valul al patrulea

Cazurile de covid-19 cresc alarmant, iar cercetătorii își exprimă îngrijorarea cu privire la ce ar putea urma în perioada următoare.  Potrivit estimărilor, valul 4 va avea cazurile din valul 2 și 3, într-o perioadă mai scurtă de timp.

„Am avut la începutul lunii august două scenarii reale pe care le-am contemplat: că valul 4 va fi de rău ca valul 3, în cel mai optimist scenariu și, în cel mai pesimist scenariu că va fi la fel de rău ca valul 2. Exista și scenariul de coșmar în care valul 4 va fi mai rău ca valul 2, respectiv va avea numărul cumulat de cazuri din valul 2 și 3 pentru o perioadă mai scurtă de timp încât va genera un vârf mai înalt. Acest scenariu a început să devină mai realist în luna septembrie când rata de accelerație medie pe care am avut-o în perioada august – începutul lui septembrie  a crescut de la 50% în medie la 80% când s-au deschis școlile și asta face ca această curbă să se deplaseze  și să depășească deja scenariul pesimist că o să avem un val similar valului 2 și acolo curba colorată cu albastru punctat este scenariul despre care vorbea și Gheorghiță cu un vârf la 16.000 de cazuri pe la mijlocul lunii octombrie. Acest scenariu devine tot mai realist, din păcate, deci nu mai este un scenariu de coșmar, este scenariul cel mai pesimist pe care lucrează atât Guvernul, cât și pe cel pe care îl contemplu și eu în simulările la care mă uit,” a declarat cercetătorul Octavian Jurma pentru Digi24. 

În toate județele cresc, în medie, peste 50% pe săptămână numărul de cazuri

„Până acum nu am avut o rată de creștere atât de lungă. În general am avut 2 perioade de câte 8 săptămâni de creștere, asta este creșterea medie pe județe. În toate județele cresc, în medie, peste 50% pe săptămână numărul de cazuri. Sunt unele care cresc cu mai mult de 100%. Media națională este de 80%, ceea ce înseamnă că avem o rată de dublare între 8 și 9 zile la nivel național. Această rată de creștere nu am văzut-o, nici atât de mare, nici atât de lungă. De asta, valul acesta va izbi în zidul nostru de apărare care este sistemul medical. De asta sunt medicii atât de îngrijorați pentru că nu mai avem unde să fugim cu pacienții dintr-o parte în alta, toate județele ard la o intensitate enormă,” a mai precizat cercetătorul.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop 13 martie 2026. Unele zodii primesc vești neașteptate

Ziua de 13 martie 2026 vine cu influențe astrale care pot...

Tratamentul care face insulină inutilă. Descoperirea care poate revoluționa diabetul de tip 1

Un tratament experimental cu celule stem ar putea vindeca...

Anumite bacterii pot fi de vină pentru pierderea memoriei la vârstnici

O specie de bacterii intestinale care devine mai abundentă...

Suplimentul care poate reduce cu 43% riscul de infarct și AVC

Un supliment alimentar utilizat frecvent ar putea reduce semnificativ...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

În prag de iarnă, Octavian Jurma anunță valul 7: „Vine versiunea cea mai periculoasă”

Cercetătorul Octavian Jurma a devenit cunocut publicului larg în...

Octavian Jurma, anunțul zilei: ”În sfârșit pot să vă dau și vești bune”

Octavian Jurma, anunțul zilei. Specialistul a făcut o serie...

Citește și