Sari la conținut

Omenirea, în pragul unei noi pandemii? Virusuri transmise de țânțari îi neliniștesc pe oamenii de știință

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Omenirea, în pragul unei noi pandemii? Denga, Zika, West Nile. Și aceste boli apărute în ultimii ani îi neliniștesc pe oamenii de știință. Chiar dacă toată atenția se concentrează acum pe pandemia de coronavirus, sunt și alte virusuri transmise de animale care amenință oamenii și ele trebuie supravegheate îndeaproape.

Virusologul Yannick Simonin, de la Universitatea din Montpellier, spune că de mai mulți ani specialiștii se așteptau la emergența unui nou virus. Nu înseamnă că se așteptau neapărat la apariția unei boli de tipul Covid-19, de amploarea pe care o cunoaște azi, dar cercetătorii care lucrează în domeniul emergenței virale erau conștienți de câțiva ani că la un moment dat va apărea.

Dacă este vorba strict despre coronavirus, deja ne-am confruntat cu el și în trecut, sub forma SARS-CoV sau SARS-CoV-1. Numai că este foarte dificil de anticipat când apare un nou coronavirus cu transmitere la om, pentru că aceste coronavirusuri provin de la animale, care au adevărate „rezervoare”, încă neidentificate.

Omenirea în pragul unei noi pandemii?

În schimb, există alte virusuri care sunt monitorizate de oamenii de știință și despre care se știe deja că se pot propaga și că au potențial epidemic. Poate nu ar crea o pandemie așa de amplă ca cea din prezent, dar pentru oamenii de știință este clar: trebuie să ne așteptăm la apariția de noi virusuri în anii care vor veni, ale căror răspândire și factor de risc pentru om depind de locul de unde vor apărea, a explicat specialistul francez într-un interviu publicat de Ouest-France.

Atunci când apare un virus, el poate fi transmis de mai mulți vectori: țânțari, căpușe sau alte insecte, precum muștele de nisip.

În mod sigur, schimbarea climatică are și ea o influență în ceea ce privește aria de răspândire și durata prezenței acestor vectori. Țânțarul tigru, de exemplu, este purtătorul agenților patogeni care provoacă mai multe boli – denga, Zika, West Nile. Iar în ultimii ani, prezența lui este constatată în tot mai multe zone unde nu se întâlnea în mod obișnuit.

Febra dengue sau febra hemoragică este potențial mortală și se manifestă prin detresă respiratorie asociată unor hemoragii multiple. Din fericire, această formă gravă este dezvoltată doar de circa 1 la sută dintre persoanele infectate.

Un alt virus transmis de țânțarul tigru este chikungunya, izolat la începutul anilor 50 pe platoul Makonde din Tanzania. Foarte răspândit în Antile, acest virus provoacă dureri articulare persistente, care pot dura câțiva ani de la infecția inițială. Poate da complicații oculare, neurologice și cardiace.

Zika poate duce la creșterea insuficientă a creierului

Virusul Zika a fost „vedetă” în presă acum trei ani, când a provocat o epidemie masivă în America Latină, în special în Brazilia. Particularitatea acestui virus, originar din pădurea Zika din Uganda, este capacitatea sa de a provoca afectări neurologice grave la nou-născuți, inclusiv microcefalie. Este o malformație ce duce la o creștere insuficientă a creierului, ceea ce provoacă epilepsie, infirmitate motrice cerebrală, tulburări de învățare, pierderea auzului, probleme vizuale.

Un studiu recent publicat de revista Nature Medicine a arătat că la trei ani de la infecție, copiii expuși la virusul Zika în timp ce erau în stadiul de făt dezvoltă noi complicații neurologice. O altă particularitate a virusului Zika este capacitatea sa de a se transmite pe cale sexuală, ceea ce este o excepție în cazul unei arbovirus, familia din care face parte.

Pentru a avea o monitorizare eficientă a virusurilor este nevoie, prin urmare, de bani și de studii științifice frecvente, care să urmărească rezervoarele animale. Iar țânțarilor va trebui să li se dea atenție maximă. Citiți continurarea articolului pe digi24.ro. 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel