duminică, iunie 14, 2026
25.7 C
București

Opoziția îi cere ministrului Sănătății DEMISIA: „Alexandru Rafila trebuie să plece acasă!”

Moțiunea simplă împotriva lui Alexandru Rafila, dezbătută la Camera Deputaților. Senatorii din Comisia juridică aşteaptă, săptămâna această, amendamentele executivului la proiectul privind pensiile speciale, pentru a putea adopta noua lege cu modificările solicitate de Curtea Constituţională.

În cazul în care proiectul nu va fi adoptat până pe 15 octombrie, România riscă să piardă 1,4 miliarde de euro din PNRR.

Pe de altă parte, deputaţii vor dezbate astăzi şi vor vota miercuri moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. Este primul demers de acest gen din actuala sesiune parlamentară.

Citeste si…

Moțiunea simplă împotriva lui Alexandru Rafila, dezbătută la Camera Deputaților

Parlamentarii Opoziției cer demisia lui Alexandru Rafila pe care îl acuză că „lasă România fără spitale” și că „nu îşi poate justifica averea de peste 3 milioane de euro”.

„Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu îşi poate justifica averea de peste 3 milioane de euro. Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru ca România să aibă şansa de a avea spitale noi, nu magherniţe insalubre.

Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru ca pacienţii, medicii şi asistentele să aibă şansa la adevăr în sistemul sanitar. Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu îi pasă. Alexandru Rafila trebuie să plece, pentru că nu vrea, nu poate şi, la o adică, îl şi enervează faptul că trebuie să muncească.

Citeste si…

Alexandru Rafila trebuie să plece. Şi nu la New York, în Cuba sau la Geneva, în plimbări plătite de noi toţi. Alexandru Rafila trebuie să plece acasă!”, au precizat inițiatorii demersului prin care parlamentarii cer înlocuirea din funcție a lui Alexandru Rafila.

Adrian Wiener: „Avem cea mai mică supraviețuire a pacientului cu cancer din România”

Deputatul USR Adrian Wiener susține că ministrul Sănătății ar fi responsabil pentru nereușita programul național de cancer.

„Nici astăzi nu avem circuitul pacientului oncologic în România, n-avem prevenție, n-avem depistare precoce, în schimb avem crize ale medicamentelor, ale citostaticelor, avem oameni care își cumpără morfină, avem cea mai mică supraviețuire a pacientului cu cancer din România”, a declarat Adrian Wiener, potrivit RADOR.

Citeste si…

Ministrul Rafila a respins acuzațiile și a calificat demersul opoziției ca unul demagogic. Pe agenda deputaților figurează și proiectul legislativ privind protejarea femeilor însărcinate și a persoanelor care însoțesc copiii cu vârsta de până la 5 ani.

Actul normativ adoptat de către senatori prevede că acestea vor beneficia de prioritate atât la caseriile unităților comerciale, cât și la ghișeele instituțiilor publice. Mai mult, în spațiile de parcare pe domeniul public vor fi amenajate locuri destinate exclusiv vehiculelor folosite de această categorie de persoane.

Citeste si…

Alfred Simonis: „Pensiile de 30.000, de 40.000, de 70.000 lei pensie specială în România e mai mult decât nesimțită”

Tot în această săptămână ar trebui ca executivul să transmită amendamentele la proiectul privind pensiile speciale. Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, consideră că reforma sistemului de pensii speciale s-ar putea finaliza până la finalul lunii.

„Dacă nu le putem elimina, așa cum mi-aș dori, măcar să le impozităm, să le diminuăm, pentru că pensiile de 30.000, de 40.000, de 70.000 lei pensie specială în România e mai mult decât nesimțită”, a spus și Alfred Simonis, potrivit sursei citată anterior.

În plenul Senatului este așteptat pentru dezbatere și vot proiectul legislativ privind dezincriminarea și sancționarea drept contravenție, deținerea de cannabis în limita a trei grame pentru consum propriu. Actul normativ a fost respins în unanimitate de Comisia juridică a Senatului.

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttp://www.doctorulzilei.ro
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cele 3 FRUCTE „sănătoase” care te îngrașă fără să știi. Avertismentul unui expert Harvard

Un cercetător specializat în sănătate metabolică atrage atenția asupra...

Horoscop Alina Bădic 14–20 iunie. Revelații, alegeri karmice și începuturi puternice

Previziunile Alinei Bădic pentru săptămâna 14–20 iunie aduc karmă...

Cele 4 zodii care par urmărite de ghinion. Atrag problemele ca un magnet

Norocul este unul dintre factorii care pot influența semnificativ...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și