Sari la conținut

Organe prelevate de la o tânără însărcinată, transplantate la mai mulţi pacienţi

echipa medicala transplant
Sursă foto: Facebook Agentia Nationala de Transplant

Din cuprinsul articolului

Medicii din Iaşi şi din Bucureşti au efectuat mai multe intervenţii de transplant după ce familia unei tinere care era în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe.

Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a precizat că este vorba de o tânără de 23 de ani din judeţul Neamţ. Potrivit sursei citate de Agerpres, în urma prelevării efectuate la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, ficatul şi corneea au fost transportate la spitale din Bucureşti. Rinichii au fost transplantaţi de medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi unor bolnavi din judeţele Botoşani şi Suceava.

A 14-a prelevare de organe la Iaşi

„Este al 14-lea caz de prelevare efectuat anul acesta la Iaşi. Ultima prelevare s-a făcut de la o donatoare în vârstă de 23 de ani, s-au prelevat rinichii, ficatul şi corneea. Particularitatea acestui caz este faptul că pacienta era însărcinată şi a trebuit să aşteptăm până când s-a oprit sarcina din evoluţie. Noi am crezut că putem salva fătul”, a declarat dr. Neagu.

sursa foto: youtube.com

Medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi au efectuat transplanturile renale. „Sunt doi bărbaţi care au primit o nouă şansă la viaţă.

Primul pacient, un bărbat de 40 de ani din Suceava, din 2016 se afla în program de hemodializă. Al doilea pacient este un bărbat de 45 de ani din judeţul Botoşani, care efectua hemodializă din 2020”, a declarat dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I. Parhon”.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel