Categories: Ştiri sănătate

Organizația Mondială a Sănătății intenționează să le solicite femeilor din această categorie de vârstă să nu mai consume alcool

Organizația Mondială a Sănătății intenționează să le solicite femeilor cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani să oprească consumul de alcool,  deoarece le poate afecta șansele de a rămâne însărcinate.

„Ar trebui acordată o atenţie adecvată prevenirii iniţierii consumului de alcool în rândul copiilor şi adolescenţilor, prevenirea consumului de alcool în rândul femeilor însărcinate şi al femeilor aflate la vârsta fertilă”, se arată într-un draft al OMS care vizează planul global de acţiune în privinţa alcoolului pe perioada 2022-2030, potrvit Mirror.

Aceasta înseamnă că femeilor cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani li se cere efectiv să se abțină de la consumul de alcool – doar în cazul în care sunt însărcinate și dăunează copilului nenăscut.

Se pare că este o îndrumare generală care nu ține cont de femeile care nu pot avea sau nu vor copii.

Christopher Snowdon, de la Institutul pentru Afaceri Economice, consideră că recomandarea este „neştiinţifică, patronantă şi absurdă” – şi nu este singurul care crede că este aşa.

Snowdon a spus că planurile sunt „idiotismul clasic al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”.

Matt Lambbert, din cadrul grupului Portman Group, care reprezintă berăriile şi distileriile din Marea britanie, susţine că aceste „planuri” sunt „sexiste şi paternaliste”.

Recent Posts

Cele 5 zodii cu care nu ar trebui să te cerți. Nu vei avea niciodată câștig de cauză

Cele 5 semne zodiacale cu care nu ar trebui să te cerți niciodată. Nu vei…

10 minute ago

Semne care îți arată că o persoană este aproape de moarte

Fiecare dintre noi se va confrunta cu sfârșitul vieții, însă puțini dintre noi sunt cu…

41 de minute ago

Bărbat de 99 de ani, divorț de soția sa de 96 de ani, după ce a găsit scrisorile ei secrete de dragoste din anii 1940

Bărbat de 99 de ani, divorț surprinzător. Un bărbat de 99 de ani și soția…

o oră ago

6 semne timpurii de tumoră pe creier pe care toată lumea ar trebui să le cunoască

O tumoră pe creier reprezintă o creștere anormală a celulelor din creier și este o…

2 ore ago

Incendiu de mari proporții în Sectorul 2 din Capitală

Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu produs la două case de pe strada Culea…

2 ore ago

Citeste si: