Sari la conținut

Orgasmele spontane afectează viața sexuală

Anumite persoane pot ajunge fără voia lor la orgasm chiar în absenţa stimulării sexuale sau după ce actul sexual s-a încheiat. Orice gând despre sex, orice fantezie sau amintire cu conotaţie erotică poate favoriza atingerea climaxului. Unele persoane reuşesc să-şi controleze emoţiile prin strângerea picioarelor şi prin încercarea de a respira rar şi regulat.

Cei care suferă de „boala orgasmelor spontane” se declară stresaţi de episoadele de plăcere, care pot fi şi zece la număr în fiecare zi, mai ales atunci când au loc în public şi le afectează programul de muncă sau activităţile zilnice. Există şi cazuri extreme: o tânără din SUA i-a mărturisit doctorului ei că a avut nu mai puţin de 200 de orgasme într-o zi.

Grav este că femeile care se confruntă cu această problemă au tendinţa să evite orice fel de stimul care ar putea avea ca efect un orgasm. Ele pot deveni paranoice, lucru care le poate dăuna vieţii intime, întrucât multe nu mai pot ajunge la orgasm în timpul actului sexual.

Termenul de orgasm spontan este folosit în literatura de specialitate pentru a descrie un efect advers sexual rar dat de anumite medicamente, cele mai frecvent de pastilele pentru tratarea depresiei.

Medicii spun că deşi medicamentele în sine nu pot induce un orgasm propriu-zis, pot crea însă o stare de euforie care să faciliteze obţinerea lui.

„Îmi vine greu să cred că antidepresivele pot fi cauza, climaxul având o fază fiziologică şi psihologică. Mai degrabă, această condiţie a orgasmelor spontane a fost descoperită la persoanele care se tratează cu antidepresive, pentru că ele generează o stare de euforie care este posibil să faciliteze aceste senzaţii plăcute”, explică Gabriel Diaconu, medic psihiatru la Sapiens Medical Center.

Acestă boală nu trebuie confundată cu tulburarea persistentă de excitare genitală, care nu implică, de obicei, atingerea punctului culminant.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel