
Ovidiu Bojor: acesta ar trebui să fie ritualul de fiecare date când ne așezăm la masă. Aceste alimente nu trebuie să lipsească niciodată!

Marele academician Ovidiu Bojor ne învață câteva reguli esențiale atunci când servim masa pentru a ne putea bucura cu adevărat de gustul mâncărurilor. Domnia sa, ne îndeamnă, în primul rând să mâncăm cu lingurița – vom putea mai mânca mai puțin, dar vom gusta din toate.
Unii mănâncă cu polonicul, alții cu lingura, eu mănânc cu lingurița. Puțin și ușor, dar din toate.”, afirmă dr. Bojor.
Te-ar mai interesa: AI GRIJĂ! Acest obicei zilnic poate duce la cancer...
Medicul spune că este total greșit să renunțăm definitiv la proteinele din carne, în favoarea unei diete vegetariene.
„Din când în când şi în special pentru copii, în perioada de creștere, de la 4 până 18 ani, avem nevoie și de proteine animale, carne roșie. Explicaţia este foarte simplă. Să luăm soia ca exemplu, care este bogată în proteine, lipsesc patru până la cinci aminoacizi esenţiali, faţă de cei din carne. Aceştia contribuie la dezvoltarea fizică, intelectuală, cerebrală, spirituală a tânărului. Pe măsură ce înaintăm în vârstă diminuăm cantitatea de carne, o înlocuim cu proteine ușoare, pește de exemplu. Conţine omega 3, omega 6, alte elemente, în afară de proteina aceasta uşor asimilabilă. Recomand celor mai sensibili peștele de apă dulce precum șalăul, știuca, bibanul, avatul și cleanul.”, spune dr. Bojor.
Te-ar mai interesa: Breaking News! Plăcinta dobrogeană este OFICIAL ro...
„În primul rând trebuie să avem cel puţin două minute de reculegere. Să ne detașăm de absolut orice din jurul nostru, de eforturi, de gânduri rele, iar după aceea să închidem televizorul, să angajăm cât mai puţine discuţii în timpul mesei şi vom obţine nişte rezultate formidabile.”, declară academicianul.
Câteva sfaturi de viata cu zi
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.