Sari la conținut

Ovidiu Bojor: plante cu efecte miraculoase asupra organismului. Pot lupta chiar și cu celule canceroase!

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Legenda vie a remediilor naturale, marele academician și fitoterapeut român Ovidiu Bojor, ne surprinde de fiecare dată cu informații inedite care ne ajută să ne menținem sănătatea cu ajutorul naturii.

Doctor in Farmacie, membru de onoare al Academiei de stiinte Medicale din Romania si al Academiei de stiinte si Arte din SUA, Ovidiu Bojor descrie in cartea „Plante si mirese Biblice. Hrana pentru suflet si trup“, capacitatea vindecatoare a plantelor mentionate in Biblie.

„În trecut, când nu aveam metodele moderne de cercetare, de apreciere a unei plante, acestea erau folosite din instinct, după ureche sau din tradiție. Mărul lupului, spânzul, tătăneasa, vâscul erau considerate cu efecte anticancerigene. Sub lumina cercetărilor ştiinţifice moderne s-a dovedit că toate favorizează dezvoltarea tumorilor, a cancerului. Cu toate acestea, ele se utilizează încă în popor. Nu orice izvorăște din tradiție e bun”, spune Ovidiu Bojor.

Timp de zece ani, fitoterapeutul român s-a ocupat de această problemă, fiind expert al Naţiunilor Unite pentru ţările în dezvoltare din Asia şi Africa şi chiar a pus la punct o schemă pentru elaborarea unui produs fitoterapeutic care pleacă de la formularea elementelor din produsul respectiv, ţine seama de medicina tradiţională până la ultimele cercetări ale oamenilor de ştiinţă.

„Schema începe cu o analiză foarte exigentă a materiilor prime care intră în produsul fitoterapeutic. Acum avem metode care păstrează 99 la sută substanţele active din plante”, afirmă Ovidiu Bojor.

Planta miracol, care elimină efectele chimioterapiei

Fitoterapeutul dă o speranță celor care sunt tratați pentru cancer. „Avem o plantă miraculoasă care combate efectele nocive ale chimioterapiei. Se numește Astragalus (Astragalus membranaceus) și este o plantă miracol. Se găseşte în toate magazinele de produse naturale şi în farmacii. Este foarte utilă în timpul tratamentului de chimioterapie”.

„Alimentul să vă fie medicament, medicamentul să vă fie aliment!”

Se pare că există o legătură între zonele dezvoltate şi frecvenţa cancerelor, pentru că unele metropole sunt extrem de toxice. „În ţările nordice din Europa longevitatea a crescut la 83-85 de ani când locuitorii lor au conștientizat că regimul lor vechi, cu foarte multe grăsimi, alimente grele, nu mai este adecvat. Au început să facă solare cu salată, cu ridichi, roşii, absolut tot ce înseamnă legume. Au schimbat modul de a gândi tradiţional şi în alimentaţie, pentru că aceasta este esenţială, în special în prevenire. Din antichitate se spunea că «alimentul să vă fie medicament, medicamentul să vă fie aliment!» Trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului, să dăm organismului ce este al organismului”, încheie doctorul Bojor.

Plantele care ajută la purificarea organismului în mod real

Doctorul Ovidiu Bojor susține că există plante care ne pot ajuta la detoxifierea colonului, însă nu orice este benefic. „Mare atenție, în această categorie nu trebuie să intre laxative și purgative, care au oximetil antrachinone. Această grupă este foarte dăunătoare organismului. Este vorba despre crușin, henna, rășina de aloe, revent. După o întrebuințare mai îndelungată a acestora, o săptămână, două, trei, încep să apară reacții adverse în organism până la favorizarea cancerului colorectal.

Dezintoxicarea poate fi făcută și pe cale urorenală.

Și aici găsim ajutor din partea plantelor, începând cu cel mai bun diuretic, frunzele de mesteacăn, sub formă de infuzie. „În paralel, trebuie să ne ocupăm de dezintoxicarea spirituală. Să gândim pozitiv, pentru că tumorile, cancerul apar și din acest motiv. Eu mereu apelez la înțelepciunea populară, pentru că, din fericire, avem foarte multe proverbe profunde. Unul spune «Săracul, a murit de inimă rea!» și chiar așa e, se poate muri de supărare. Așa că trebuie să fim atenți. O simplă iertare te poate ajuta să elimini acea toxicitate din organism. Un zâmbet, o mângâiere, o vorbă bună”, mai spune doctorul în farmacie Ovidiu Bojor.

Interviu realizat de către Techir.ro

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel