Sari la conținut

Ce simptome apar când ești la ovulație. Nici n-ai fi bănuit

Din cuprinsul articolului

Ovulația simptome. O femeie care își dorește să rămână însărcinată, pentru a-și maximiza șansele este interesată să determine cu precizie ziua ovulației. O va face fie folosind metoda calendarului, fie a temperaturii bazale, prin testul mucusului sau cu ajutorul unui test de ovulație disponibil în farmacii. În afara acestor metode vei fi surprinsă să afli că există și alte semne care „o dau de gol”. Unele de-a dreptul surprinzătoare, de la modul în care arată până la cel în care se comportă și acționează.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, detaliază semnele care apar în timpul ovulației

Ovulația, simptome. Cei doi principali hormoni sexuali feminini, estrogenul și progesteronul, provoacă în organism niște lucruri aproape nebunești. Chiar dacă nu știi când ovulezi, corpul tău știe. Mai mult, are și modalități prin care face cunoscut acest lucru și celor din preajma ta. Iată câteva ciudățenii care ți se întâmplă la ovulație, dar pe care probabil că nu le-ai observat niciodată.

Ovulația simptome

Ți se ascut simțurile mirosului, gustului și văzului
În a doua jumătate a ciclului, exacerbarea acestor trei simțuri poate fi semnul că ovulezi. Te „trage de nas” mirosul care vine de la patiseria din colț, simți vanilia din gogoși chiar dacă a fost adăugată cu mare zgârcenie și ai privire de vultur, nimic nu-ți scapă. Amuzant, nu-i așa?
Te înroșești în obraji
Nu, nu de rușine. Și nici nu este contribuția blush-ului. Obrajii tăi capătă o nuanță rozalie pur și simplu, în mod natural, datorită creșterii nivelului de estradiol care la ovulație atinge maximul și „trimite” sângele spre tenul tău.
Tonul vocii devine mai înalt
Devii Vocea României fără să concurezi! În mod inconștient, atunci când ești fertilă vorbești într-un registru mai înalt. Ceea ce te face să pari mai feminină și mai atractivă.
Te simți mai sexy
De fapt tu știi că ești sexy. Cercetările realizate de Universitatea din Minnesota au constatat că, la ovulație, femeile sunt mai predispuse să-și cumpere haine sexy decât în orice altă perioadă a lunii. Psihologic vorbind, acesta este un efort al subconștientului de a-ți spori atractivitatea pentru a atrage un partener și a întrece orice altă femeie cu care ai putea fi în competiție.
Ești dispusă să flirtezi
Un alt studiu a constatat că, în perioada fertilă, femeile ai căror parteneri nu le flatează suficient de mult pentru cum arată, sunt mai susceptibile să flirteze cu alți bărbați.
Începi o dietă
„De luni încep să țin regim.” „De la 1 ianuarie intru la dietă.” Îți sună cunoscut, nu? Ei bine, un studiu publicat de National Science Foundation a constatat că femeile sunt mai motivate să slăbească în timpul ovulației. Cercetătorii speculează că dorința de a arăta cât mai bine vine din intenția de a atrage un partener.
Este mai probabil să porți culorile roșu sau roz
Asta au observat cercetătorii britanici. Că, la ovulație, femeile sunt mai predispuse să se îmbrace cu haine în aceste culori. Și că o fac pentru că se simt sexy în ele și pot atrage atenția asupra lor.
Devii răutăcioasă
Nu e glumă. În timpul ovulației femeile devin mai acide, mai egoiste și mai competitive cu alte femei, dar mult mai amabile și drăguțe cu bărbații.
Libidoul o ia razna
Absolut logic, de altfel. Libidoul crește în perioada ovulației, fiind momentul în care femeia este fertilă iar corpul dă semnale că probabilitatea de a rămâne însărcinată este crescută. Mai mult de atât, devii mai deschisă și fanteziilor intime.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel