Sari la conținut

Paiele de carton, mai periculoase decât cele de plastic. ”Conțin substanţe carcinogene care se acumulează în sânge, în ficat”

Sursă foto: Markus Winkler/Unsplash
Aproximativ 90% dintre paiele de hârtie conțin substanțe chimice cu potențial dăunător

Din cuprinsul articolului

Paiele de carton, mai periculoase decât cele de plastic. Un studiu a dezvăluit că adezivii folosiți în procesul de fabricație conțin substanțe chimice periculoase, care pot persista în organism pe parcursul mai multor ani și pot provoca afecțiuni grave precum disfuncții tiroidiene, deteriorarea ficatului sau chiar cancer renal.

Aceste substanțe au, de asemenea, un impact advers asupra mediului, fiind extrem de rezistente la descompunere, similar plasticului.

Conform unui studiu recent efectuat de o echipă de cercetători din Belgia, aproximativ 90% dintre paiele fabricate din hârtie conțin substanțe chimice cu potențial nociv atât pentru sănătatea umană, cât și pentru ecosistem și mediu. Întrucât utilizarea paielor din plastic a fost restricționată din cauza problemelor legate de biodegradabilitate, apare o preocupare că alternativele din hârtie ar putea genera efecte adverse asupra stării noastre de sănătate.

Spre exemplu, paiele fabricate din carton pot conține substanțe considerate a fi potențial cancerigene, în timp ce paiele din oțel inoxidabil ar putea cauza răniri accidentale. Într-un studiu recent, au fost analizate 39 de mărci de paie, produse din diverse materiale precum hârtie, bambus, oțel inoxidabil, sticlă și plastic. Rezultatele au relevat că dintre acestea, 27 de branduri prezentau conținutul a nu mai puțin de 18 substanțe toxice, scrie Observator News.

Avertismentul medicilor

„Vorbesc despre substanţe cu potenţial carcinogen, care se acumulează în sânge, în ficat, care pot duce prin perturbatul endocrin numeroase efecte negative asupra ceea ce înseamnă dezvoltarea noastră şi a celor mici. Nu au ce căuta pe piaţă”, a precizat medicul Tudor Ciuhodaru.

Cercetarea nu a reușit să confirme dacă substanțele din paie se transferă și în lichide. Potrivit experților, dat fiind că majoritatea persoanelor le utilizează doar ocazional, impactul asupra sănătății umane este considerat redus.

În România nu se mai pot comercializa paie din plastic, dăunătoare mediului, din septembrie 2021. Comercianţii care nu respectă regulile riscă amenzi de până la 40.000 de lei.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel