Categories: Ştiri sănătate

Pâine albă sau neagră? Iată ce trebuie să știi despre conținutul caloric și beneficiile fiecărui tip de pâine

Pâinea este un aliment de bază pentru români. Totuși, ce alegem? Aceasta vine în multiple sortimente, iar fiecare promite beneficii diferite. În privința conținutului caloric, specialiștii avertizează că silueta va fi afectată, sau nu, în funcție de cantitatea pe care o consumăm.

Pâinea are același conținut caloric, indiferent de tip. Fie că este neagră, albă, cu semințe, drojdie sau maia, pâinea îngrașă la fel.

Cantitatea consumată este, însă, aspectul la care trebuie să fim atenți.

Consumată în exces, aceasta ne poate influența silueta într-un mod negativ, din cauza conținutului bogat de carbohidrați.

Ce trebuie să știi despre pâine și conținutul caloric

Mihaela Bilic, nutriționist, dezvăluie pe o rețea de socializare ce diferență există între tipurile de pâine și, de asemenea, cât de mult pot îngrășa.

„Pâinea îngrașă la fel, doar gustul diferă

Sunt sigură că foarte multă lume se întreabă: ce pâine să mănânc? Albă sau neagră? Proaspătă sau prăjită?

Când vine vorba de pâine trebuie să știți că toată îngrașă la fel, indiferent că este albă sau neagră, proaspătă sau prăjită, cu drojdie sau cu maia, simplă sau cu semințe…
Ce este diferit între sortimente?

Aportul de fibre/tărâțe, care însă nu schimbă cu nimic conținutul caloric. Fibrele au zero calorii și nu hrănesc organismul, doar ajută la digestie, accelerează tranzitul intestinal.
Unii spun că pâinea din făină integrală este mai bogată în vitamine din grupul B și în minerale; adevărat, doar că uită să spună că ele nu pot fi absorbite din cauza fitaților prezenți în cereale- deci mare avantaj nutrițional nu există!

Un alt subiect controversat când vine vorba despre pâine este intoleranța la gluten. Glutenul este o proteină vegetală prezentă în majoritatea cerealelor (cu excepția orez și porumb) care la contactul cu apa devine moale, elastică. Datorită glutenului făina poate fi frământată și aluatul crește.

Prin procesul de dospire cu drojdie sau cu maia, moleculele din structura glutenului sunt parțial desfăcute, iar pâinea va fi mai ușor de digerat. Atenție, dacă nu se respectă intervalul de 24-72 ore necesar creșterii aluatului, pâinea poate crea balonare și disconfort digestiv.

Ce se întâmplă cu pâinea prin prăjire, înafară de faptul că se rumenește frumos și miroase delicios? Pierde apa, adică devine mai ușoară. Însă se concentrează în nutrienți…adică în calorii- de la aprox 240cal/100g, prin uscare/deshidratare ajunge la 340cal.

Dar noi nu mâncăm pâinea cu suta de grame, ci cu felia. Iar o felie de pâine, indiferent că este proaspătă sau prăjită, are tot 80 calorii. Care e avantajul pâinii prăjite? Faptul că e mai ușor de digerat, nu balonează. Explicația? Microorganismele din drojdie/maia își încetează activitatea și nu mai fermentează amidonul. Același avantaj îl prezintă și pâinea veche de o zi, al cărei proces de dospire s-a încheiat.

O ultimă recomandare: când prăjiți pâinea, evitați să o rumeniți prea tare- tot ce este ars conține acrilamidă și are efect toxic”

 

Recent Posts

HOROSCOP 4 mai 2024. O ZODIE înfruntă dificultăţi mari!

Horoscopul zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, spune că nativii zodiacului vor avea parte de…

9 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale consumului de ouă

Potrivit nutriţioniştilor, este un mit că valorile colesterolului cresc foarte mult după consumul de ouă,…

9 ore ago

Reţeta specială de Paşte la care nu renunţă Nadia Comăneci

Nadia Comăneci, sportiva simbol a gimnasticii româneşti din toate timpurile, a dezvăluit o rețetă specială…

10 ore ago

„Câmpurile de aur din România”, în atenţia NASA. Imagini spectaculoase din satelit

România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de…

10 ore ago

Mănăstirea Ghighiu, colţ de rai lângă Bucureşti. Izvor tămăduitor şi icoană făcătoare de minuni (FOTO+VIDEO)

Situată la doar 73 de kilometri de București, Mănăstirea Ghighiu este loc de pelerinaj pentru…

11 ore ago

Cât timp se pot consuma ouăle vopsite de Paşte? Un expert dă verdictul

Ouăle fierte şi vopsite sunt un produs traditional esenţial care nu trebuie să lipsească de…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic