Sari la conținut

Părintele Cleopa: Ce greșeală faci când te închini la icoanele din biserică

În învățăturile lăsate după moartea sa, Părintele Cleopa ne dezvăluie ce greșeli facem atunci când ne închinăm la icoanele din Biserică.

Când nu e bine să te mai închini?

„Să știți că după ce dă preotul binecuvantare de Sfânta Liturghie, nimeni nu mai are voie să se închine la icoane în biserică sau să mai ducă daruri la altar, că este mare păcat.

Când auzi că zice preotul: Binecuvantată este Împărăția Tatalui și a Fiului și a Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor, este gata! De atunci fiecare stă la locul lui linistit, nu se mai duce să se închine. Chiar de-ai venit cu un dar în biserică, cu lumânare și cu prescură, le dai la urmă.

Că din timpul acela preotul intră în Sfânta Liturghie și nu mai are timp să ia darul. Ca daca te duci și el se opreste de la Liturghie, îi rămân o mulțime de rugăciuni și are păcat. Deci darurile se dau la biserică până se dă binecuvantarea de Liturghie.

De atunci înainte nu mai este voie nici să te închini la icoane, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie”, spune Părintele Cleopa în învățăturile sale.

Pr. Cleopa Ilie: „Prin asta vă iartă Dumnezeu păcatele”

„Când vă închinați la sfintele icoane, să nu sărutati sfinții pe fata, că-i păcat. Nu-i voie. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruți picioarele, dacă este pictat pe jumătate, il săruți la partea de jos”, a mai spus Părintele Cleopa.

Voi nu ştiţi că faceţi canon acuma. Prin asta vă iartă Dumnezeu păcatele, căci călătoriţi pe aceste locuri. O să fie mai mulţi paşii aceştia decât aceia pe care i-aţi făcut la nunţi cu lăutari, la jocuri, la discoteci, la baluri, la meciuri, la circuri, la cinematografe. Atunci o să vedeţi voi cât de mult vă ajută călătoria asta, că îngerii voştri păzitori, toţi se bucură acum când vă văd pe drumurile astea.

Căci ce fac oamenii pe aici? Vin să vadă mănăstirile, să audă o predică, să audă o cântare duhovnicească. Acestea sunt călătorii sfinte. Acestea vă uşurează sufletul vostru, căci le faceţi pe la sfintele locuri.

Părintele Cleopa Ilie

Extras din ”Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pag. 198, potrivit Gânduri din Ierusalim.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel