
Părintele Justin, rețeta minune pentru tratarea cancerului în 9 pași. „Să nu mănânci carne deloc. Apă să bei seara, pe săturate”

Părintele Justin, rețeta minune pentru tratarea cancerului în 9 pași. „Să nu mănânci carne deloc. Apă să bei seara, pe săturate”
Justin Pârvu, unul din cei mai mari duhovnici ai României, şi-a trăit ultimii ani din viaţă ca stareţ al mănăstirii Petru Vodă.
Născut pe 10 februarie 1918, în satul Poiana Largului, părintele Iustin a îmbrăcat rasa monahală în 1936, fiind hirotonisit preot la 22 de ani.
Te-ar mai interesa: Cum ne ajută, de fapt, iodura de potasiu și de ce ...
A participat împreună cu Divizia 4 Vânători de Munte la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial. După lăsarea la vatră, urmează seminarul din Roman, absolvindu-l în 1945. Tot atunci, a fost arestat şi condamnat politic la 12 ani de închisoare, pedeapsa prelungindu-se până în 1964.
După ieşirea din închisoare, părintele Iustin Pârvu a slujit ca monah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa. În 1992, a început construcţia la Mănăstirea Petru Vodă, mănăstire unicat în România, fiind dedicată martirilor din temniţele comuniste.
Dovada minunilor săvârşite de Justin sunt poveştile adunate de măicuţele de la Petru Vodă, potrivit revista Atitudini.
Te-ar mai interesa: Băutura care micșorează creierul! Poate cauza deme...
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.