joi, aprilie 30, 2026
6.2 C
București

Părintele Pimen Vlad: „De ce credeți că au pus Sfinții Părinți Postul Paștelui în martie? Mâncarea de post subțiază sângele. Astfel, îți cureți sistemul circulator”

Părintele Pimen Vlad, stareț al chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din cadrul Schitului Lacu de pe Muntele Athos, vorbește despre efectele benefice pe care le are postul asupra sănătății. Starețul susține faptul că în lunile martie-aprilie există o mulțime de legume, care contribuie la subțierea sângelui.

„De ce credeți că au pus Sfinții Părinți Postul Paștelui în luna martie? Nu este deloc întâmplător! Puteau să ne zică: „Postiți două luni la începutul anului și apoi mâncați de toate!” Nu, s-au gândit și la sănătatea omului. Să privim mai întâi situația din perspectivă trupească. Post se ține miercurea și vinerea. O zi de frupt, una de post, una de frupt, una de post.

Citeste si…

În mănăstire, ținem post și lunea, la fel ca miercurea și vinerea. La noi, carne nu se mănâncă niciodată. În zilele de post nu mai mănânci pește, nu mai mănânci brânză, organismul devine mult mai ușor și se curăță dacă mănânci un borș ori mănânci ceva zarzavaturi, fructe, consumi mereu ceva ușor.

Absolut toată mâncarea de post subțiază sângele

Părintele Pimen Vlad
Sursă foto: YouTube

De fiecare dată când mănânci mâncăruri grase, se îngreunează, apoi, la scurt timp după ce ai mâncat, te ia somnul, pentru că organismul trage mai greu. Începând de la stomac, ficat, toate lucrează intens. Dacă îi dai zilnic așa de mult, începe să creadă că nu mai poate fără carne. Da, dar cu ce preț? Îți scurtezi singur viața, ți le îngreunezi pe toate. La un moment dat vor începe să apară problemele cu inima, pentru că se vor înfunda vasele de sânge. Mâncarea de post, absolut toată mâncarea de post, subțiază sângele. Astfel îți cureți și sistemul circulator.

Gândiți-vă la postul Paștelui. Noi am avut o seră aici, pe care am mutat-o acum, pentru că trebuie să construim altă clădire pe locul acela. Însă înainte puneam spanac, salată și ridichi. În felul acesta aveam tot timpul pe masă câte-o frunză. Nu tăiată, ci pusă ca atare. Rodeam acolo la ele, împreună cu mâncarea. Aveam un borș sau ce mai așezam noi la masă, rodeam și câteva frunze de spanac ori niște ridichi.

Citeste si…

Cum dă puțin spre primăvară, avem urzici multe. În fiecare borș pui câte-o mână de urzici, care au foarte mult fier. Pe lângă că-ți dă un surplus de putere, fierul ajută mult toate țesuturile, le întărește pentru a fi rezistente și subțiază sângele, adică exact lucrurile de care are nevoie organismul. Toate acestea, dacă privim din perspectivă trupească, se află într-o rânduială”, spune părintele Pimen Vlad, potrivit spectacola.ro

Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Suplimente alimentare, retrase urgent din cauza contaminării cu plumb

Trei loturi de suplimente alimentare produse în Italia au...

Ministerul Sănătății va decide care spitale pierd paturi. Datele statistice justifică acest lucru

Ministerul Sănătății va decide care spitale pierd paturi. România...

Dieta Hashimoto. Ce să mănânci ca să reduci inflamația și să-ți echilibrezi tiroida

Dieta Hashimoto joacă un rol esențial în reducerea inflamației...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Semnal de alarmă: Iată ce conțin, de fapt, crenvurștii de post!

În perioadele în care sunt posturi alimentare, precum Postul...

Val puternic de căldură în plină primăvară! Se ajunge la 43 de grade Celsius

Un val de căldură neobișnuit de puternic afectează sud-vestul...

Citește și