Din cuprinsul articolului
Se consideră că anumite caracteristici dispoziționale specifice predispun indivizii la depresie. Un astfel de factor de predispoziție este perfecționismul dezadaptativ. Perfecționismul este definit ca fiind stabilirea unor standarde excesiv de înalte de performanță, alături de o tendință de autoevaluare critică perioadele de perfecționism sunt distincte de atitudinile sănătoase de a se strădui să realizeze.
În special, perfecționismul dezadaptativ sau nevrotic poate avea un impact asupra persoanelor din toate mediile; prin înțelegerea modului de identificare a perfecționiștilor și prin elucidarea strategiilor de gestionare a perfecționismului, persoanele predispuse la acest lucru pot reduce vulnerabilitatea la depresie.
Conform Manualului de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale DSM-IV-TR, depresia este definită printr-o dispoziție de notă, interes sau plăcere semnificativ diminuată, agitație psihomotorie, insomnie sau hipersomnie, greutate crescută sau scăzută asociată cu un apetit crescut sau scăzut, sentimente de inutilitate sau vinovăție, capacitate redusă de gândire sau concentrare și gânduri recurente de moarte.
Simptomele depresiei sunt variabile și, în timp ce unele se pot prezenta ca răspunsuri ușoare la evenimente de viață stresante, altele pot fi grav invalidante și pot modifica modul în care indivizii se văd pe ei înșiși și societatea. Cercetările care relevă corelații pozitive între perfecționism și simptomele depresiei au început să ofere informații importante.
Ce este perfecționismul?
Perfecționismul este o trăsătură de personalitate stabilă în care indivizii se angajează în mod persistent în aceleași tipare de comportament și gândire sau în modul în care indivizii se gândesc la aceste comportamente. Trăsăturile de personalitate perfecționiste nu sunt considerate o tulburare, ci un factor de vulnerabilitate care predispune un individ la depresie, precum și la alte probleme psihologice.
Perfecționismul este multidimensional și este compus din perfecționismul orientat spre sine, perfecționismul orientat spre ceilalți și perfecționismul prescris de societate:
- Perfecționismul orientat spre sine: aceasta este o dimensiune intrapersonală care cere ca o persoană să fie ea însăși perfectă; indivizii se străduiesc să atingă standarde nerealist de înalte și sunt predispuși la autoevaluare critică
- Perfecționismul orientat spre ceilalți: aceasta este o dimensiune interpersonală care îi determină pe indivizi să îi facă pe ceilalți să aibă așteptări nerealiste și este asociată cu o evaluare dură a performanței lor
- Perfecționismul prescris social: aceasta este o dimensiune interpersonală care implică standarde perfecționiste susținute de persoanele influente din viața unui individ, iar aceste persoane influente cer perfecțiune din partea individului, evaluându-i performanța în mod critic.
Stilurile de personalitate perfecționiste cer perfecțiune la ei înșiși, la ceilalți sau au convingerea că ceilalți vor accepta perfecțiunea doar de la ei.
Perfecționismul și vulnerabilitatea la depresie
Trăsăturile de personalitate perfecționiste dezadaptative demonstrează preocupare față de greșeli și îndoieli consistente cu privire la comportamentele sau performanțele lor. În aceste cazuri, ei pot fi identificați ca „perfecționiști clinic semnificativi”. Perfecționismul clinic semnificativ are ca rezultat persoane cu o vulnerabilitate crescută la depresie, cu o atitudine inflexibilă față de schimbarea tiparelor de gândire, în ciuda consecințelor pe care urmărirea perfecționismului le are asupra calității vieții lor.
Preocuparea cea mai evidentă asociată cu perfecționiștii clinic semnificativi este un risc crescut de sinucidere. Perfecționismul prescris de societate se corelează pozitiv cu gândirea perfecționistă; cei care suferă de tulburări alimentare, depresie în timpul sarcinii, depresie postpartum sau o combinație a celor două sunt toți factori de vulnerabilitate deosebit de importanți pentru depresie atunci când aceasta devine semnificativă din punct de vedere clinic.
Interesant este că, atunci când tendințele perfecționiste cresc, puterea asocierii dintre perfecționism și simptomele obsesiv-compulsive se mărește, în timp ce asocierea cu depresia se diminuează.
Un motiv pentru care perfecționismul este legat de depresie se datorează confuziei dintre stima de sine și succes și munca activă pentru atingerea obiectivelor. Prin urmare, stima de sine este condiționată de atingerea deplină a unor obiective înalte; prin urmare, etiologia simptomelor depresive este foarte probabil să apară atunci când unele obiective nu sunt atinse. Incapacitatea de a atinge toate obiectivele stabilite poate exacerba stima de sine scăzută. Mai mult, perfecționismul este corelat cu rușinea internalizată.
