Sari la conținut

Performanța medicală de top a prof. Dr. Narcis Copcă în doar 72 de ore. Ce a reușit acesta să realizeze?

Sursa foto: qmagazine

Performanța și profesionalismul medicilor din România este binecunoscut în întreaga lume. De data aceasta vorbim de performanța Prof. dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfânta Maria din Bucureștim care a reuși în mai puțin de 72 de ore să termine cu succes trei operații extrem de complexe.

Dr. Narcis Copcă a realizat în luna mai a acestui an trei operații pentru pacienți care sufereau de cancer de cap de pancreas.

Duodenopancreatectomia este considerată cea mai grea operație din chirurgie. Durează foarte multe ore și este foarte complexă.

Potrivit standardelor americane, într-un centru medical foarte mare este cel în care sunt realizate minim 18 astfel de operații pe an.

Spitalul Sfânta Maria realizează 70 de duodenopancreatectocmii anual, fiind apreciat în elita mondială de specialitate, mai ales datorită ratei de mortalitate de 3,5%, față de alte centre unde rata este situată între 10% și 30%, potrivit datelor înscrise în Registrul Național.

Spitalul Sfânta Maria ar putea realiza între 200 și 300 de intervenții de acest tip anual dacă Centrul de Transplant Multiorgan, inclus în primele 25 de proiecte din 49 ale PNRR, era deja început, potrivit publicației qmagazine.ro.

Cei trei pacienți operați de profesorul Narcis Copcă, împreună cu un ajutor și o asistentă de pense, au vârste de 50 de ani, 87 de ani și 71 de ani, toți evoluând bine post operator.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel