
Pericolele ascunse din spatele unei diete în vogă. Avertismentul medicilor

De regulă, multe persoane vor să combine postul dinaintea sărbătorilor pascale cu o dietă de slăbit mai restrictivă pentru a fi în formă în sezonul estival. Însă, medicii atrag atenţia că nu orice dietă este şi sănătoasă!
Cercetătorii canadieni de la Universitatea British Columbia din Vancouver au studiat recent modul în care afectează organismul restricţiile severe de carbohidraţi. Analiza s-a bazat pe studierea efectelor dietei asupra lipidelor serice, a markerilor metabolici şi a obiceiurilor de alimentaţie.
Te-ar mai interesa: Ce alimente se consumă în cea mai fericită țară di...
Este vorba de celebra dietă keto, care presupune un sport crescut de proteine şi grăsimi, în defavoarea alimentelor ce conţin carbohidraţi. Astfel, s-a descoperit că dietele keto au un risc dublu de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare, comparativ cu dietele obişnuite, cu balanţă nutritivă echilibrată, cum ar fi dieta mediteraneană, de exemplu, informează medicalnewstoday.com.
În principal, dieta keto implică un consum zilnic de calorii din 10% carbohidraţi, 30% proteine şi 60% grăsimi.
Potrivit specialiştilor în nutriţie, această combinaţie fracţionară declanşează formarea de corpi cetonici (aşa-numitul proces de cetoză), o stare în care organismul își ia necesarul de energie din depozitele de grăsime în loc de depozitele de glicogen din mușchi. În mod normal, energia corpului provine de la carbohidrați care sunt depozitați în mușchi sub formă de glicogen.
Te-ar mai interesa: Substanța din aceste produse de curățenie poate du...
Unele studii susţin că dieta keto ajută la pierderea surplusului de greutate corporală, fiind utilă şi pacienţilor oncologici, prin faptul că face mult mai vulnerabile celulele canceroase la chimioterapie şi radioterapie.
Însă, un efect advers al dietei este riscul crescut de exacerbare a valorilor grăsimii în sânge, în special al trigliceridelor şi al „colesterului rău” (LDL), factori ce predispun la ateroscleroză, potrivit celui mai recent studiu prezentat la Congresul Mondial de Cardiologie. De asemenea, s-a constatat că un alt efect nedorit al dietei keto este creşterea riscului inflamator.
Te-ar mai interesa: Cum combatem depresia prin alimentație? Lista alim...
Dieta keto se bazează pe câteva principii simple:
Un consum ridicat de grăsimi – peste 70% dintre calorii;
Un aport relativ constant de proteine;
Reducerea considerabilă a cantității de glucide.
Regimul alimentar propune maximum 50 g de glucide (carbohidrați) pe zi. Acestea vor reprezenta 5% din caloriile dintr-o zi. În mod normal, dieta zilnică furnizează 45-65% din calorii sub forma glucidelor. Astfel, vom avea 75% din calorii din grăsimi, 20% din proteine și 5% din glucide.
Te-ar mai interesa: Tratament revoluţionar pentru pacienţii cu leucemi...
Dieta keto presupune trei mese pe zi, fără gustări. Mai jos poți vedea meniul pe o săptămână.
Luni
Marți
Miercuri
Joi
Vineri
Sâmbătă
Duminică
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.