Categories: Ştiri sănătate

Pericolul ascuns din carnea de mici. Zeci de E-uri într-o singură porție

1 Mai a devenit în cultura românească una dintre cele mai cunoscute sărbători laice din an. Românii se bucură din plin de această zi în diferite zone ale țării.

În această zi, tradiția de pe masa românilor au rămas micii, însă aceștia nu sunt tocmai sănătoși. Specialiștii au găsit în carnea de mici peste 80 de E-uri într-o singură porție.

Pericolul ascuns din carnea de mici. Zeci de E-uri într-o singură porție

„Micul românesc a ajuns ca dosar pe masa Uniunii Europene pentru derogare din punctul de vedere al rețetei, pentru a putea continua o lungă tradiție pe masa românului.

Oare rețeta istoricului mic era cu atâția aditivi, cu atâtea E-uri și cu atâta cantitate de sare? Dacă tot ne hotărâm să nu întrerupem istoria și tradiția micului măcar să citim eticheta și să alegem ceea ce real dorim, adică un mic real și cât mai aproape de ceea ce vrem noi!”, a declarat Sorin Mierlea – Președintele Info Cons.

Pentru o simplă masă de 1 Mai cu mici, muștar și pâine albă consumatorii mănâncă până la 82 de E-uri. Un singur aditivi alimentar se poate repeta de până la 4 ori, iar cei mai frecvent întâlniți aditivi alimentari(E-uri) sunt E330, E160, E300, E950, E202.

 

Aproximativ 18 grame de sare

Micii conțin 2,6 grame de sare, pâinea are până la 2,3 grame de sare per 100 grame, ketchupul conține până la 3,1 grame de sare per 100 grame de produs, muștarul are până la 6,5 grame de sare per 100 grame de produs, maioneza conține până la 2,67 grame de sare per 100 grame de produs, iar sucul tip ceai conține până la 0,06 grame de sare per 100 grame produs.

Un total de 17,23 grame de sare per 100 grame de produs la o simplă masă de 1 mai, în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă o cantitate zilnică de 5 grame de sare pe zi.

161,17 grame de zaharuri

Masa compusă din mici, muștar și pâine albă poate ajunge până la 161,17 grame de zaharuri, în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă o cantitate zilnică de 25 grame de zahăr.

Pentru că în centrul atenției pentru această masă sunt micii, iată care sunt primii cu cei mai mulți aditivi alimentari, dar și cu cei mai puțini aditivi alimentari.

Top produse tip mici cu cei mai mulți aditivi alimentari:

Agricola Mici Gustosi – 7 aditivi alimentari;
Doly Mici vita-oaie 1kg – 6 aditivi alimentari;
Auchan Mici Porc 16 buc. – 4 aditivi alimentari;
Auchan Mici Porc Vita 16 buc. – 4 aditivi alimentari;
Gusturi Romanesti Mici porc/vita – 4 aditivi alimentari.
Top produse tip mici cu cei mai puțini aditivi alimentari:
Aldis Mici Pentru Gratar Speciali 900g – 1 aditiv alimentar
Carrefour Mici 8 buc.- 1 aditiv alimentar
Cris-Tim Mici Extra 900g – 1 aditiv alimentar
Integra Mici Bucur 900g – 1 aditiv alimentar
Selgros Mici KG- 1 aditiv alimentar
Smitfield Mici Domnesti porc-vita 0.9kg – 1 aditiv alimentar
Pâine de 1 Mai: un pericol alimentar

În ceea ce privește produsele adiționale ale mesei de 1 Mai, iată care sunt topurile cu cei mai mulți aditivi, dar și cele cu cei mai puțini aditivi, potrivit Capital.

Top produse tip pâine cu cei mai mulți aditivi alimentari:

Boiereasca Semintele Pamantului – 4 aditivi alimentari
Chef Gourmand 7 seminte – 4 aditivi alimentari
Vel Pitar Paine Sandwich alba – 4 aditivi alimentari
Tastino Paine alba cu cartofi – 4 aditivi alimentari
Vel Pitar Domneasca cu maia – 3 aditivi alimentari
Graham de Vel Pitar – 3 aditivi alimentari
Carrefour Bio Paine Ecologica – 2 aditivi alimentari
Dobrogea Dieta Paine alba cu seminte si maia -2 aditivi alimentari
Oltina Franzela alba feliata – 2 aditivi alimentari
Boiereasca Semintele Pamantului – 2 aditivi alimentari
Chef Gourmand 7 seminte – 2 aditivi alimentari
Vel Pitar Paine Sandwich alba – 2 aditivi alimentari
Tastino Paine alba cu cartofi – 2 aditivi alimentari

Recent Posts

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie, în funcție de vârsta pensionării

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie. Numeroși pensionari sunt…

4 ore ago

Tipurile de cancer care se moștenesc cel mai frecvent

Ce tipuri de cancere se moștenesc. Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale secolului…

4 ore ago

Cel mai încărcat energetic loc din România. Cei care ajung acolo se revigorează brusc și se pot vindeca de boli

Locul din România cu cea mai puternică încărcătură energetică se numește Gura De Rai, iar…

5 ore ago

Alimente bogate în estrogen natural benefice pentru femeile la menopauză

Estrogen natural. După 45 de ani, femeile se apropie de menopauză și au nevoie de…

5 ore ago

DNA a anunțat că IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru corupție

IPS Teodosie, trimis în judecată pentru corupție. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în…

6 ore ago

Medic: Lipsa acestor două vitamine poate cauza varice și vânătăi

Varice, vene sparte și vânătăi pe picioare din senin. Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică,…

6 ore ago

Citeste si: