Sari la conținut

Plasma salvatoare a foștilor pacienți infectați cu noul coronavirus. Cum vor participa activ în vederea unui tratament anti-COVID-19

Mai multe spitale din România au primit aprobarea sa participe la studiul privind tratamentul cu plasmă convalescentă COVID-19.

31 de spitale au solicitat și au primit aprobarea să participe la studiul realizat la nivel național privind tratamentul cu plasmă convalescentă COVID-19 – anunță președintele Comisiei de anestezie și terapie intensivă din Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc.

În cadrul unei conferințe de specialitate el a precizat că în prezent plasma convalescentă, adică recoltată de la pacienți COVID-19 care s-au vindecat, se poate administra doar în anumite condiții celor aflați în stare critică. Dorel Săndesc și rezultatele obținute până acum:

Dorel Săndesc: Astăzi, putem spune că dintre aceste spitale doar 8 au administrat deja plasmă la pacienți COVID critici la un număr de 23, probabil 25, pentru că, chiar aseară, când colecționam datele de la spitale, două dintre spitale anunțau că vor administra la două cazuri astăzi. Sunt primele rezultate. Nu ne permitem să tragem concluzii, dar totuși putem să spunem că sunt cazuri raportate de colegii noștrii din secțiile ATI la care după administrarea plasmei au sesizat o ameliorare evidentă a evoluției lor.

Asociațiile pacienților solicită Ministerului Sănătății o campanie de informare cu privire la importanța donării de plasmă convalescentă și indicarea localităților unde centrele de transfuzii au echipamentele necesare pentru recoltare. Reprezentanții pacienților mai spun că statul ar trebui să organizeze cât mai rapid o structură centrală de depozitare a plasmei după modelul altor țări Europene.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel