Sari la conținut

Pneumolog român: ”E bine să vă faceți o radiografie la plămâni dacă aveți aceste simptome”

Noua pandemie

Radiografie la plămâni. Statisticile arată că un sfert dintre persoanele cu cancer pulmonar nu prezintă niciun fel de simptome în momentul în care primesc diagnosticul. Restul dezvoltă o serie de simptome cauzate de efectele directe ale tumorii primare sau de răspândirea cancerului în alte părţi ale corpului (metastaze).

Printre manifestările care pot ascunde un eventual cancer pulmonar se numără şi următoarele:
  • Tusea accentuată, fie că este vorba despre un fumător sau un fost fumător, fie de o persoană care tuşeşte fără a fi fumat.
  • Tusea cu sânge apare la un număr mare dintre cei care au cancer pulmonar.
  • Dureri în zona pieptului (acuză circa un sfert dintre cei diagnosticaţi cu cancer pulmonar). Durerea e surdă, dar persistentă.
  • Respiraţia grea sau răguşeala.
  • Infecţii respiratorii repetate. Aproximativ 30-40% dintre persoanele care suferă de cancer pulmonar au şi unele simptome ale metastazelor. Cancerul pulmonar se răspândeşte cel mai adesea la ficat, oase şi creier.
  • Cancerul pulmonar metastatic în ficat poate provoca îngălbenirea pielii şi a ochilor.
  • Metastazele la nivelul osului pot cauza dureri ale coloanei vertebrale, oasele coapsei şi coastelor.
  • Slăbirea vederii poate fi un semn al cancerului pulmonar răspândit la creier.

Când e indicată radiografia pulmonară

“Este bine să vă faceţi o radiografie dacă aveţi următoarele simptome: tuse, spută cu sânge, durere în capul pieptului, pneumonii sau bronşite repetate, oboseală, lipsa apetitului, scădere inexplicabilă în greutate, răguşeală, transpiraţii ale fetei şi gatului”, recomandă medicul pneumolog Magdalena Ciobanu.

Radiografia pulmonară este, de regulă, prima investigație efectuată pentru diagnosticarea cancerului pulmonar. Majoritatea tumorilor pulmonare apar pe radiografii ca o masă de nuanţă alb-gri.

Cu toate acestea, radiografiile pulmonare nu pot oferi un diagnostic definitiv, întrucât nu se poate face o diferenţiere între cancer şi alte boli, precum abcesul pulmonar (o colecţie de puroi care se formează în plămâni).

Dacă este vorba despre cancer pulmonar, veţi efectua mai multe analize pentru a determina în ce măsură tumora s-a răspândit.

Examinarea CT (tomografie computerizată)

O examinare Computer Tomograf este realizată de obicei după radiografia pulmonară. Înainte de o astfel de examinare, vi se va da să beţi sau vi se va injecta o substanţă de contrast uşor radioactivă. Substanţa de contrast face ca plămânii să apară mai clar pe examinare. Scanarea nu este dureroasă şi durează 10–30 minute.

Mai pot fi necesare și alte investigații cum ar fi bronhoscopia (o procedură care permite unui medic sau unei asistente să recolteze câteva celule din plămâni), examinarea sputei, biopsia, toracospia (o procedură care permite medicului să examineze o anumită regiune a pieptului şi să recolteze probe de ţesut şi fluid) sau mediastinoscopie (permite medicului să examineze regiunea dintre plămâni şi centrul pieptului).

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel