Sari la conținut

Pofesorul Ciurea: Cred cu tărie și nu m-am ferit s-o spun. Mă rog pentru vindecarea fiecărui pacient

Pofesorul Ciurea: Cred cu tărie și nu m-am ferit s-o spun: rugăciunea ajută la vindecare. Măr rog înainte, în timpul și după fiecare operație pentru vindecarea fiecărui pacient

Simpozionul Internaţional de Teologie Importanța rugăciunii în viaţa eclesială și personală a credincioșilor, organizat de Patriarhia Română, a reprezentat un eveniment semnificativ în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 9-13 octombrie 2022, la Palatul Patriarhiei din București și a reunit reprezentanți ai instituțiilor de stat, ierarhi, preoți, profesori și specialiști din țară și din străinătate.

A apărut Neuroteologia, un domeniu nou de cercetare

Sesiunea a patra de comunicări, dedicată dialogului dintre medicină şi credinţă, a fost deschisă de prof. univ. dr. Alexandru-Vladimir ­Ciurea, membru de onoare al Academiei Române, care a susţinut prelegerea intitulată „Rolul credinţei neurochirugului în vindecarea afecţiunilor cerebrale”.

Prelegerea a fost dedicată Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a fost susținută cu argumente și exemple concrete de persoane salvate de la moarte prin ajutorul lui Dumnezeu și al rugăciunii fierbinți.

Potrivit Ziarul Lumina, prof. dr. Vlad Ciurea a argumentat pe baza unor dovezi științifice relația dintre rugăciunea „Tatăl nostru” și glandele din organismul uman, menționând și apariția unui nou ­domeniu de cercetare intitulat ­„Neuro-teologie”- în legătură cu puterea gândului și rugăciunea. Pornind de la cât de ușor ne este să memorăm rugăciunea „Tatăl nostru”, profesorul Vlad Ciurea menționează cartea prietenului și colegului său de breaslă, regretatul academician profesor doctor Adrian Restian, care spunea că, probabil, în genomul uman, ca ortodocși, sunt imprimate această rugăciune și puterea de a ierta.

Sunt multe cazuri de pacienți care s-au vindecat, miraculos în concepția unora, după ce au început să creadă în Dumnezeu.

Ca să reușești la un pacient căruia îi atingi creierul ca să îl operezi, după care el să plece acasă pe propriile picioare, în condiții bune, este o minune, iar astfel de minuni se întâmplă în toate spitalele, spune neurochirurgul. Medicii își fac cruce înainte să înceapă o operație; oricât de simplă ar fi, poate interveni ceva neprevăzut și să ne ajute Cel de sus.

Vlad Ciurea: Cred cu tărie și nu m-am ferit s-o spun: rugăciunea ajută la vindecare

Profesorul a mai arătat că, din vasta sa experiență, rugăciunea neurochirurgului este obligatorie înaintea actului operator: „Eu sunt un bisturiu în mâinile lui Dumnezeu”.

Știința și credința sunt total împreună, sub­liniază profesorul Vlad Ciurea, evocând cazuri de pacienți aflați în situații-limită pe care, în cele din urmă, le-au depășit. Sunt oameni care și-au revenit pentru că organismul lor a învins, pentru că au fost ajutați de doctori și de tehnologia medicală, sigur că sunt expli­cații medicale, dar este vorba și despre altceva.

„Rolul credinței neurochirurgului în vindecarea afecțiunilor cerebrale este real. Am vorbit pe această temă la Simpozionul Internațional de Teologie. Cred cu tărie, și nu m-am ferit niciodată să o spun, că rugăciunea ajută la vindecare. Personal, măr rog înainte, în timpul și după fiecare operație pentru vindecarea fiecărui pacient”, a dezvăluit ulterior neurochirurgul Ciurea, într-o postare pe Facebook.

Minuni există peste tot, trebuie doar să credem și să fim convinși de puterea rugăciunii pe care o rostim, mai spune reputatul medic, notând că puterea rugăciunii este cu atât mai mare, cu cât mai mulți oameni se roagă pentru cineva.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel