Sari la conținut

Premierul Benjamin Netanyahu va fi operat sub anestezie generală. De ce boală suferă?

operatie
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, va fi operat duminică seara, după şedinţa săptămânală a cabinetului, a anunţat duminică biroul său într-un comunicat.

În vârstă de 74 de ani, acesta se va afla sub anestezie generală în timpul intervenţiei, iar vicepremierul şi ministrul justiţiei Yariv Levin va îndeplini funcţia de prim-ministru interimar.

Afecţiunea, descoperită la un control de rutină

„În urma consultării cu medicii săi, s-a decis ca în această seară, la sfârşitul programului (duminică 31 martie), premierul să ajungă la spital pentru o operaţie de hernie”, informează TPS, potrivit Agerpres. Afecţiunea a fost descoperită în timpul unui control de rutină sâmbătă seara.

O hernie apare atunci când un organ sau un ţesut iese în afară printr-un punct slab în muşchiul sau ţesutul conjunctiv din jur care în mod normal menţine acel organ la locul lui. Acest lucru se întâmplă de obicei în peretele abdominal, dar poate apărea şi în alte zone ale corpului. Pacienţii sunt de obicei spitalizaţi una-trei zile, în funcţie de gravitate, scrie sursa citată.

sursa foto: g4media.ro

Netanyahu a mai suferit o intervenţie chirurgicală

Anul trecut în iulie, Netanyahu a mai suferit o intervenţie chirurgicală pentru a i se implanta un stimulator cardiac. Ca şi atunci, Netanyahu se confruntă cu o complicată situaţie politică, agravată acum de războiul dintre Israel şi Hamas şi de noile tensiuni de la graniţa cu Libanul.

Duminică seara, la Ierusalim va începe o manifestaţie antiguvernamentală de patru zile, la care vor participa pentru prima dată şi familiile ostaticilor răpiţi de Hamas în Fâşia Gaza şi care va cere clasei politice să ajungă la un acord pentru eliberarea prizonierilor şi să convoace noi alegeri.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel