Sari la conținut

Prima inimă artificială construită a salvat deja viețile a doi bărbați. Inima Carmat cântărește aproape un kilogram, de trei ori greutatea inimii umane medii

Prima inimă artificială construită a salvat deja viețile a doi bărbați. Inima Carmat cântărește aproape un kilogram, de trei ori greutatea inimii umane medii.

La finalul anului trecut, compania franceză Carmat a primit aprobarea pentru realizarea primei inimi artificiale. Inima Carmat este un organ format din materiale sintetice şi biologice destinat implantării în bolnavii care au nevoie de transplanturi de inimă. Cordul, prelungeşte viaţa pacientului până la găsirea unui donator de organe.

La mai bine de jumătate de an de la obținerea licenței, două dintre aceste inimi artificiale au ajuns să „bată” în piepturile a doi bărbați, unul de 39 de ani, iar celălalt de 56 de ani. Este un eveniment special, ce dă speranță tuturor pacienților aflaţi pe listele de transplant.

Prima inimă artificială construită a salvat deja viețile a doi bărbați. Primul este un american de 39 de ani

Primul caz este al unui american de 39 de ani, care, la sfârșitul lunii iulie, a ajuns la Spitalul Universitar Duke din Carolina de Nord, sperând să aibă parte de un transplant de inimă. Cu toate acestea, medicii i-au salvat viaţa. După ce s-a confruntat cu o insuficienţă cardiacă neaşteptată, el a fost diagnosticat cu boală coronariană avansată şi a fost pregătit pentru o intervenţie chirurgicală by-pass, o procedură ce presupune implantarea unui vas sănătos dintr-o altă parte a corpului pentru a redirecţiona sângele în jurul unei artere blocate.

Starea i s-a înrăutăţit rapid, iar echipa medicală a realizat că o intervenţie chirurgicală de bypass este inutilă şi că un transplant tradiţional de inimă a devenit prea riscant. Din fericire, pacientul se afla la locul potrivit, pentru că nu orice centru de transplant ar fi putut implanta o inimă artificială.

Carmat a primit aprobarea de la FDA anul trecut pentru a realiza un studiu cu această inimă pe pacienţii din SUA cu insuficienţă cardiacă biventriculară în stadiu final, o afecţiune în care camerele care preiau şi împing afară sângele nu mai funcţionează corespunzător. Duke este unul dintre cele trei centre de transplant din SUA care participă la studiu, iar echipa chirurgicală era deja antrenată în implantarea dispozitivului.

„Am eliminat ventriculele stâng şi drept şi apoi am plasat inima artificială la locul său”, a declarat doctorul Jacob Schröder, profesor asistent la departamentul de chirurgie al spitalului,potrivit Digi24.

Acesta a ținut să adauge că pacientul a fost „foarte stabil” pe tot parcursul procesului.

A fost creată prima inimă artificială. Cântărește aproape un kilogram și a salvat viața unui bărbat de 39 de ani - #diez

Prima inimă artificială construită a salvat deja viețile a doi bărbați. Al doilea este un italian de 56 de ani

Al doilea caz este al unui pacient italian din Napoli, care, doar câteva zile după transplantul american, a primit o inimă artificială. Operaţia a fost făcută la spitalul Monaldi din Napoli, unul dintre centrele de cardiologie din Europa cu cea mai mare experienţă în acest domeniu.

Potrivit TVR, Chirurgul Maris De Feo, cel care a condus echipa medicală care a realizat această intervenţie, spune că avantajul acestor valve e că reduce riscul apariţiei tromobozelor sau hemoragiilor. Inima Carmat reprezintă un pas important pentru evoluţia chirurgiei cardiace. Cordul artificial oferă pacientului câteva luni de viaţă până la găsirea unui donator compatibil.

Tratamentul poate că salvează viaţa unui om, dar inconvenientul constă în faptul că, din păcate, costurile sunt exorbitante. O asemenea operaţie costă peste 150 de mii de euro. În cazul pacientului din Napoli, casa regională de asigurări a acoperit toate cheltuielile.

La nivel naţional, procedura nu va fi decontată până când nu se dovedeşte că este sigură şi trece inclusiv de proba timpului.

Inima Carmat cântărește aproape un kilogram, de trei ori greutatea inimii umane medii

Inima artificială are o cameră pentru lichidul hidraulic și una pentru sânge, separate printr-o membrană. Partea vascularizată a membranei este făcută din țesut din inimă de vacă, la fel ca și cele patru valve ale inimii. O pompă motorizată împinge lichidul hidraulic în interiorul și în afara camerelor, iar acel fluid deplasează membrana pentru a permite circulația sângelui.

Senzorii încorporați adaptează automat fluxul sanguin la nevoile unei persoane în orice moment; dacă, de exemplu, face mișcare, fluxul de sânge va crește. Inima Carmat este denumită „următoarea generație”. Ceea ce o diferențiază de inima artificială făcută de compania americană SynCardia este faptul că aceasta din urmă e un dispozitiv cu rată fixă, adică bătăile pe minut rămân la fel, indiferent de activitatea pacientului.

Dispozitivul cântărește 900 grame (aproximativ de trei ori greutatea inimii umane medii).

  • Configurarea externă este puțin mai dificilă; pacienții vor trebui să transporte aproximativ 4 kilograme de echipament, inclusiv un controler, un sac de lichid și două baterii.
  • În cazul pacientului de la Spitalul Duke, inima artificială va rămâne conectată de la distanță la sistemul spitalului, astfel încât medicii s-o poată monitoriza.
Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel