Din cuprinsul articolului
Prințul Harry suferă de o boală cumplită: semne și simptome ale acestei afecțini extrem de debilitantă.
Memoriile prințului Harry au scos la iveală multe revelații privitoare la viața de la Casa Regală. Dar există una în mod special, care rezonează cu milioane de oameni.
Este vorba despre lupta Prințului Harry cu agorafobia.
Prințul Harry suferă de o boală cumplită
„Eram un agorafob. Ceea ce era aproape imposibil având în vedere rolul meu public”, a scris Ducele de Sussex în „Spare”, cartea sa de memorii.
Prințul Harry își amintește, de asemenea, că „aproape a leșinat” în timpul unui discurs care „nu a putut fi evitat sau anulat”.
Ducele de Sussex recunoaște în memoriile sale că se luptă cu adevărat cu acest tip de tulburare de anxietate – dar ce este de fapt și cum poate fi depășită?
Agorafobia este o tulburare de anxietate care provoacă frică intensă în anumite situații, cum ar fi printre mulțimi. Potrivit Healthline, sentimentele neplăcute pot fi atât de copleșitoare încât mulți dintre cei care suferă pot rămâne blocați în casă, fără dorința de a ami ieși.
Ce este de fapt agorafobia, boală cumplită a fricii de frică
Agorafobia este definită ca „o frică excesivă, irațională de a fi în locuri deschise sau necunoscute, care are ca rezultat evitarea situațiilor publice din care evadarea poate fi dificilă”, potrivit Asociației Americane de Psihologie.
Acest lucru poate însemna o teamă de practic oriunde în afara casei unei persoane, de aglomerații, de transportul public sau de spații închise. Gregory Jantz, un psiholog clinician din SUA, spune că agorafobia poate fi exacerbată cu cât un pacient se îndepărtează de acasă. Și cu cât distanța crește, cu atât persoana în cauză se simte din ce în ce mai puțin în siguranță.
Nu este neobișnuit ca persoanele cu agorafobie să prezinte și semne de tulburare de panică. Dacă sunt lăsate necontrolate, îngrijorarea constantă și ruminația pot duce la un atac de panică – care este un sentiment brusc de frică intensă, adesea însoțită de simptome precum dificultăți de respirație, amețeli sau vertij, ritm cardiac rapid, înroșire bruscă sau frisoane sau transpirație excesivă.
„Nu totul este în minte – se întâmplă lucruri fiziologice”
Într-un cerc vicios, un agorafob care a avut un atac de panică poate evita apoi anumite locuri sau situații în încercarea de a preveni o altă apariție.
„Pe măsură ce anxietatea lor crește, ei simt o teamă de un potențial atac de panică”, a spus Jantz. „Deci, practic, le este frică de această frică.”
În unele cazuri, agorafobia poate fi atât de gravă încât poate împiedica un pacient să-și părăsească casa, ceea ce poate provoca o presiune mare asupra familiei și vieții sale profesionale.
Jantz a spus că o concepție greșită comună despre această afecțiune este că frica unei persoane este adesea respinsă ca fiind „totul în minte”. Cu toate acestea, „chiar dacă frica nu are nimic de-a face cu realitatea, asta nu înseamnă că anxietatea nu este reală”, a spus el. „Corpul tău reacționează și se întâmplă lucruri fiziologice.”
Agorofobia, la nivel mondial
Potrivit OMS, se estimează că în jur de 270 de milioane de adulți din întreaga lume au anxietate. Dintre acești adulți, 179 milioane erau femei (63%) și 105 milioane erau bărbați (37%). Prevalența tuturor tulburărilor mentale a crescut cu 50% la nivel mondial, de la 416 milioane la 615 milioane între 1990 și 2013.
Cercetătorii încă încearcă să înțeleagă de ce anumiți oameni dezvoltă agorafobie, dar se crede că totul se reduce la o combinație de genetică și experiențe.
Anumiți factori cresc riscul de agorafobie, printre care:
- Ești o personalitate nervoasa sau anxioasa
- Experimentarea unor evenimente de viață stresante, cum ar fi abuzul, un dezastru natural sau moartea unui părinte
- Ai o tulburare de panică sau fobii (reacții de frică excesive)
- Ai avea o rudă apropiată cu agorafobie
Cum poate fi tratată această boală cumplită
Înainte de a începe orice tratament, este important să aflați dacă anxietatea este cauzată de orice altceva, cum ar fi medicamente, consum crescut de alcool sau o afecțiune medicală.
Dacă acestea sunt un factor, atunci ele trebuie abordate alături de anxietate și agorafobie.
Terapiile de vorbire, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală (CBT) sau terapia dialectică comportamentală (DBT) s-au dovedit adesea extrem de utile în combaterea afecțiunii.
Aceste terapii îi ajută pe oameni să învețe ce poate declanșa un atac de panică sau simptome asemănătoare panicăi și le oferă modalități de a face față anxietății crescute care apare în anumite situații.
