Sari la conținut

Prof. Constantin Dulcan: Dacă ne uităm în jur este destul de multă dezbinare. Ura este, spun eu, cancerul fiinţei

Există o legătură puternică între corp și minte. Emoțiile negative ne pot afecta în mod substanțial sănătatea, în timp ce gândurile pozitive pot menține sănătatea fizică și psihică. 

Ura este un sentiment aspru asupra organismului și minții. Acesta duce la dezbinare, înstrăinare față de apropiați și cauzează o stare de spirit negativă.

Prof. Constantin Dulcan subliniază faptul că noi, ca oameni, nu putem trăi fără alte persoane în jurul nostru. De aceea, ura este un sentiment pe care trebuie să îl vindecăm și pe care nu trebuie să îl ținem în viețile noastre.

„Ura, cancerul ființei”

„Noi suntem rezultatul a cei ce ne-au precedat şi suntem cauza celor ce ne succed. Este exclus ca între generaţii să nu fie o conexiune. Relaţia este de la cauză de la efect. Noi datorăm viaţa părinţilor noştri şi copiii noştri ne datorează viaţa nouă.

Or, asta înseamnă că orice gând, orice acţiune care este în favoarea unei vieţi armonioase înseamnă binele pentru noi şi invers. Orice gând negativ, orice acţiune, furia, ura. Ura dezbină. Ura este, spun eu, cancerul fiinţei.

Dacă ne uităm în jur este destul de multă dezbinare. Este nevoie ca oamenii să regândească întreaga relaţie socială. Noi toţi suntem inter-dependenţi. Nimeni nu poate trăi singur”, explică Prof. Constantin Dulcan, potrivit Antena 3.

Cea mai răspândită suferință, depresia

„Cea mai răspândită dintre suferinţe, în clipa de faţă, este depresia. Observaţi numai câte suiciduri au fost în perioada asta. Oameni care nu îşi mai găsesc sensul, care rămân fără surse de existenţă. Nu e un lucru simplu.

E uşor să declari pandemie, ne retragem la domiciliu, dar trebuie să ne gândim şi la soarta acestor oameni. Depresia este una dintre molimele care decimează populaţia şi nu numai la noi. Vorbesc pe plan global.

Noi suntem într-un schimb permanent cu mediul. Nu putem să fim independenţi de mediu. Dacă vom gândi la binele celuilalt, atunci fiecare dintre noi va beneficia de bine. Dacă gândim exact pe dos, îl discriminăm pe celălalt, asta se întâmplă. Ceea ce semănăm, aia culegem”, a adăugat Prof. constantin Dulcan.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel