Sari la conținut

Prof. dr. Monica Pop: ”Orice copil, la vârsta de 3 sau 4 ani trebuie să facă, neapărat, un control oftalmologic”

Primul control la medicul oftalmolog se face la naștere, apoi la vârsta de 3 sau 4 ani și, mai târziu, în funcție de simptome.

Elena Oceanu

Prof. Dr. Monica Pop a explicat, în cadrul unuia dintre interviurile LiveDoc, un lucru foarte important și pe care mulți părinți nu îl știu, cât de important este să mergem cu cu copilul la medicul oftalmolog, la vârsta de 3 sau 4 ani.

”Este un lucru pe care vrem de multă vreme să-l legiferăm, consultul copilului la 3 sau 4 ani pentru că există o problemă cu totul deosebită, pe care oamenii nu o știu, chiar greu de crezut. Sunt copii care se nasc cu vicii de refracție, cu nevoie de ochelari la un singur ochi, acel ochi, ca să vadă bine, ar trebui să primească o lentilă. Dar părintele nu are de unde să știe pentru că este total asimptomatic, nimic nu poate sugera că acel copil vede prost cu un ochi. El vede cu cu celălalt, s-a adaptat, așa știe el că e viața. În situația în care acel ochi nu-și primește lentila de care are nevoie, creierul șterge imaginea și începe să vadă din ce în ce mai prost până ajunge să piardă definitiv vederea”, a atras atenția medicul oftalmolog.

Descoperite la timp pot fi rezolvate

Această afecțiune se numește ambliopie și se poate rezolva, exclusiv până la vârsta de 6 ani. Dacă un copil nu este dus la timp, nu va mai vedea bine cu acel ochi, viitorul lui e compromis pentru că o persoană care are vederea slabă la un ochi, nu se poate orienta în spațiu, nu apreciază corect distanțele.

”Eu cred că orice părinte ar trebui să-i ofere copilului șansa la o viață normală, la sănătate. Și dacă nu descoperă ambliopia la timp, după vârsta de 6 ani, vederea nu mai poate fi reeducată. Există și cazuri în care, se poate rezolva problema și până la 7 ani, dar aici vorbim de copii supradotați”,  a completat dr. Monica Pop.

Cazul învățătoarei din Vrancea

Cu un copil supradotat a ajuns la doamna prof. dr. Monica Pop și o învățătoarea din Vrancea. Baiețelul avea atunci puțin peste 6 ani și era în clasa I. ”Copilul era perfect și mama lui mi-a zis că ea crede că cel mic nu vede cu ochiul drept. Mie mi s-a părut că arăta și se descurca perfect. Dar ea mi-a spus că tot ce face copilul în dreapta face prost: se împiedică, răstoarnă, sparge. Cu stânga nu. N-am crezut-o, i-am făcut copilului un test și era foarte adevărat: copilul vedea cu ochiul drept un rând din 10, deci ambliopie majoră, și cu ochiul stâng le vedea pe toate. I-am spus că e foarte târziu, că până în 6 ani recuperează orice copil normal dezvoltat psihic, până în 7 pot recupera copiii supradotați”, a povestit medicul care i-a prescris copilului ochelari și i-a dat să facă exerciții cu ochiul bun acoperit. După un an, băiețelul și-a recuperat complet vederea.

Cele mai bune exerciții pentru ambliopie sunt cele cu caietul de matematică: cu ochelari și cu ochiul bun acoperit, copilul trebuie să marcheze vârfurile pătrățelelor. Trebuie să facă o pagină pe zi dar nu dintr-o dată, pentru că se poate plictisi. De asemenea, e bine să deseneze, să se uite la calculator, tot cu ochiul bun acoperit.

Boli care pot apărea la naștere

Consultul la naștere e, de asemenea, esențial pentru a putea descoperi din timp eventuale boli oftalmologice genetice, cum sunt cataracta, glaucomul, tumorile intraoculare.

”Bolile oftalmologice se transmit în proporție de 70%, inclusiv viciile de refracție. Cataracte congenitale, glaucoame congenitale, cancere intraoculare, vicii de refracție, miopii, hipermetropii, astigmatism, toate se transmit”, a punctat oftalmologul.

De aceea e foarte important ca înainte de a concepe un copil, toate cuplurile trebuie să știe dacă au existat boli în familie și dacă da, să facă o testare genetică. Procentul de moștenire în oftalmologie este mai mare decât la alte organe. Dacă, de exemplu, o persoană poartă ochelari, și copiii ei vor purta.  

O altă problemă care poate apărea la naștere și pe care mulți părinți, dar și medici de familie, o confundă cu conjunctivita este imperforația canalului lacrimo-nazal. Spre deosebire de conjunctivită, în cazul acestei afecțiuni, pleoapele nu sunt umflate, ochiul nu e roșu, nu doare, doar apare o secreție urâtă. Până la 4-6 luni când se operează, nu trebuie tratată cu nimic, doar spălat cu ser fiziologic și șters cu o compresă sterilă. ”Sunt mulți copii cu așa ceva, la noi, la spital, cred că se fac 15 intervenții pe săptămână”, a precizat dr. Monica Pop.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel