Categories: Ştiri sănătate

Profesorul Ciurea avertizează: Copiii îşi schimbă comportamentul atunci când mama e copleşită

Profesorul Vlad Ciurea, medic neurochirurg român, avertizează că cei mici îşi schimbă comportamentul atunci când mama e copleşită.

Reputatul medic a subliniat la Antena 3 că ştirile negative sunt ca un gaz toxic pentru creier.

„Tineretul, numai acolo este pentru că ne place joaca asta pe media și pe tot, pe toate fenomenele acestea de Facebook, Instagram și așa mai departe. Iar, mă scuzați, cei puțin mai matur, seniorii, stând acasă, stau cu mânuța pe buton și apasă și inhalează ca și un gaz, un gaz toxic.

Gazul toxic vine din media, acest breaking news se duce exact în știri negative și-i bagă în panică”, a spus neurologul Alexandru Vlad Ciurea, la emisiunea „De-a viaţa ascunselea” difuzată sâmbătă la Antena 3 CNN.

„Deci dacă o persoană puțin mai matură are să zicem o boală cardiacă, cerebrală, când vede și știrea asta este ca bomboana de pe tort. Numai asta nu-i mai trebuie”, a mai spus Vlad Ciurea la Antena 3 CNN, referindu-se la războiul Rusia-Ucraina şi ameninţările lui Putin.

Copiii îşi schimbă comportamentul atunci când mama e copleşită, avertizează Alexandru Vlad Ciurea.

Creierul este şi el un organ, ca şi plămânul, ca şi inima. Sunt prea multe impacturi în ultimii doi ani asupra acestui creier uman, a precizat neurologul.

„Vine această stare de frică, de panică. Şi copilul suferă de asemenea probleme. Poate la început nu realizăm. Eu țin minte, era sfârșitul războiului, l-am prins, da, eram copil și țin minte și acum cum a fost sfârșitul războiului (…). Eu știam precis că trebuie să fugim. Și mama mare a uitat lumină aprinsă și asa mai departe. (…).
Asta e situația, n-avem nicio vină că se întâmplă asta, trebuie să stăm la distanță”.

Profesorul Alexandru Vlad Ciurea, mesaj de sănătate pentru populaţie

„Păstrați-vă calmul, că dacă ne agităm este și mai prost și pentru noi, individual, și în grup, cât și pentru țara asta.

Recent Posts

Horoscop 30 aprilie – 9 iunie. Marte în Berbec ne dă curajul să obținem tot ce ne dorim

Horoscop 30 aprilie - 9 iunie. Pe 30 aprilie 2024, Marte pășește în Berbec. Această…

24 de minute ago

Petiție Declic pentru demiterea lui Rafila, după ce investigațiile Hotnews au expus cum primește fonduri de la companii farmaceutice

Petiție Declic pentru demiterea lui Rafila, după ce o investigație realizată de HotNews a scos…

54 de minute ago

Cine sunt pensionarii care primesc azi pensia și pe ce date vor ajunge și celelalte

Pensionarii care primesc azi pensia. Pensiile pentru luna mai vor începe să fie distribuite începând…

o oră ago

Predicția cumplită din Biblie cu privire la sfârșitul lumii: „Va trimite nisipul să distrugă totul”

Cerul de la sud de Atena, Grecia, a devenit portocaliu din cauza unei furtuni de…

13 ore ago

Viața unei zodii se schimbă până în luna Mai. Claudia Pătrășcanu: Sunt privilegiații sorții până în ultima zi din luna aprilie!

Camelia Pătrășcanu anunță că un semn poate să-și schimbe întreaga viață până la începutul lunii…

13 ore ago

Bill Gates a dezvăluit cele două alimente nelipsite din dieta sa: Nimeni nu se aștepta la asta

Fiind unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă, co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, se…

14 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian