Sari la conținut

Psihicul dărâmă orice BARIERĂ. Medic ATI: „Poate schimba viața unui om”

Principalul aliat  în vindecarea bolilor este propriul psihic. Cercetările au demonstrat faptul că pacienții motivați care au avut un scop bine definit pentru care au considerat că merită să trăiască au avut o evoluție bună în procesul de vindecare.

Psihicul dărâmă orice BARIERĂ. Medic ATI: „Poate schimba viața unui om”

Dr. Amin Zahra, specialist ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, a postat pe rețelele sociale cazul emoționant al pacientei sale ce a avut o voință de fier pentru a trece mai ușor peste perioada dificilă din viața ei. Neavând alte mijloace de comunicare, aceasta comunica cu sufletul ei pereche, zilnic, prin scrisori. Medicul a remarcat faptul că o vorbă bună poate schimba cursul vieții, ceea ce dovedește că dragostea, învinge mereu!

Dr. Amin Zahra: „Dragostea, învinge mereu!”

„De la începutul pandemiei și până acum un lucru este cert, pacienții cu un psihic mai bun și care au pentru ce lupta, au avut o evoluție mai bună!
Am avut o pacientă de 48 de ani, fără patologii cunoscute cu afectare pulmonară de ‘70-80% care a stat pe terapie intensiva o perioadă mai lungă.
Neavând telefonul la ea, doamna comunica cu soțul prin scrisori. În prima parte a zilei domnul aducea scrisoarea, iar seara venea să recupereze scrisoarea pe care o scria soția.
Este emoționant să vezi dorința unui om de a comunica cu sufletul pereche.
Nu știu cum vedeți voi lumea asta, dar mie mi se pare că o scrisoare ca aceasta este mult mai valoroasă și plină de emoții, decât mii de texte trimise, pline de emoticoane lipsite de orice emoție.
Iubiți-vă oameni buni și apreciați-i pe cei de lângă voi, secundă de secundă!
Arătați-le cât de mult înseamnă pentru voi, chiar dacă ei știu asta sau voi credeți că ei știu.
Fiți mai buni, mai calzi, mai atenți la cei din jur, pentru că niciodată nu se știe cum poate că, vorbă bună spusă de voi, poate schimba ziua acelui om și de ce nu, poate chiar viața!”, a scris a scris medicul Amin Zahra pe pagina sa de Facebook.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: