Sari la conținut

Puterea rugăciunii pentru creier. Profesorul Dulcan: „Resetează starea de sănătate şi reface relația cu Dumnezeu și cu întregul univers”

prof. dr. Constantin Dulcan
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Secretele unei vieți fără boli

Dumitru Constantin Dulcan, neurolog și psihiatru, a explicat în conferința „Codul etic al creierului și valoarea virtuților creștine” ce putere miraculoasă are rugăciunea pentru creier.

„Pornind de la experiențe de zi cu zi, dar și cu ajutorul unor cercetări științifice minuțioase asupra creierului, prof. Dumitru Constantin Dulcan a vorbit despre codul etic al creierului, exemplificând cum anume gândul bun se transmite cu mai mare rapiditate la nivelul reacțiilor corpului, comparativ cu gândurile, cuvintele și expresiile negative, ceea ce nu e nimic altceva decât o expresie la nivel fizic a conștiinței.

Fiecare idee, gând, cuvânt au o anumită greutate care se reflectă în fiecare celulă a omului, de aceea atitudinea noastră pozitivă, concentrarea asupra virtuților, a propagării binelui ne influențează decisiv viața, sănătatea, a spus neurologul. Există studii care demonstrează că omul religios are o viață mai lungă, mai sănătoasă și mai armonioasă decât ateul sau indiferentul din punct de vedere religios.

O altă abordare a fost aceea a „chimiei” gândurilor, profesorul explicând că gândirea pozitivă contribuie la eliberarea în creier a oxitocinei („hormonul păcii”), a dopaminei („hormonul plăcerii”), serotoninei și endorfinei („hormoni ai fericirii”). Aceasta întârzie procesul de îmbătrânire și prelungește viața.

Prof. Dumitru Constantin Dulcan a vorbit și despre rugăciune, despre care a spus că „resetează” starea de sănătate, restabilind relația cu Dumnezeu și cu întregul univers”, notează basilica.ro

„Rugăciunea – o realitate fizică. Amintește-ți de Dumnezeu”

„Rugăciunea – o realitate fizică. Aţi amintit de Dumnezeu. Credința e şi ea parte din ecuația stării de bine?

Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obține un răspuns.

Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă.

A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credința mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar.

Nu spunea Iisus „credința ta te-a vindecat”, scrie prof. Dumitru Constantin Dulcan într-o postare pe Facebook.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel