Din cuprinsul articolului
Rănile invizibile: experiențele adverse din copilărie și consecințele în viața adultă este articolul redactat de către Psiholog Bogdan Nedelescu, absolvent la Masterului de Psihologia Traumei de la Universitatea din București, psihoterapeut în formare în Psihoterapia Integrativă a Traumei, certificare în Studiul Stresului Traumatic de la Trauma Research Foundation, pentru doctorulzilei.ro
„Dar nu a fost chiar așa de rău!”
„S-a întâmplat în urmă cu mulți ani, nu mai contează…”
„Alții au avut o copilărie și mai grea ca a mea.”
Asemenea fraze apar des atunci când vorbim despre trecutul nostru. Uneori le spunem din dorința de a merge mai departe sau de a nu părea slabi, de a încerca să minimizăm ceva ce, instinctiv, simțim că a lăsat urme adânci sau pur și simplu din nevoia de a evita ceva ce ne-a rănit profund. Însă studiile din ultimii 30 de ani din domeniul psihologiei ne arată că ceea ce am trăit în copilărie, fie bun, fie mai puțin bun sau poate chiar traumatic, ajunge să influențeze prezentul, să își pună amprenta asupra relațiilor pe care le avem, asupra modului în care ne vedem pe noi înșine și să ne afecteze sănătatea fizică și mintală.
Legătura dintre obezitatea și abuzul în timpul copilăriei
În anii `80, Vincent Felitti, doctor la o companie de asigurări de sănătate din San Diego, California, coordona un program pentru tratarea obezității severe. În ciuda rezultatelor inițiale bune, Felitti a fost surprins să descopere că persoanele care abandonau cel mai des programul erau tocmai cele care reușeau să slăbească cel mai mult. Încercând să descopere motivele din spatele abandonului, Felitti a realizat că mulți dintre pacienții săi fuseseră abuzați în copilărie, iar în prezent foloseau obezitatea ca scut împotriva atenției sexuale nedorite sau a atacurilor fizice. Mai mult, Felitti a aflat că o mare parte dintre pacienții obezi consumaseră, la un moment dat, tutun, alcool sau alte droguri în încercarea de a face față consecințelor pe care abuzurile din trecut le exercitau în prezent.
Surprins de rezultate, Felitti a început să colaboreze cu dr. Robert Anda de la Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention – CDC). Împreună, ei au inițiat cel mai mare studiu de la acea vreme, studiu care investiga legăturile dintre trecutul traumatic și problemele medicale, sociale sau psihologice din prezent. Cei doi cercetători au realizat un chestionar cu 17 întrebări din șapte categorii de experiențe adverse întâmplate până la vârsta de 18 ani, categorii care includeau atât abuzurile suferite în mod direct (abuzuri fizice, emoționale, sexuale) dar și la care persoana a asistat ca și martor (violența îndreptată împotriva mamei sau abuzul de substanțe al unuia dintre părinți). Mai mult de 17.000 de persoane adulte, cu vârsta medie de 57 de ani și în marea majoritate cu studii superioare, au răspuns acestui chestionar.
Traumele copilăriei transferate în viața de adult
Rezultatele au fost surprinzătoare: mai mult de jumătate dintre participanți au avut cel puțin o experiență adversă în copilărie. De asemenea, datele au arătat că relația dintre numărul acestor experiențe și riscurile pentru sănătate este graduală și cumulativă: cu cât numărul experiențelor este mai mare, cu atât riscurile sunt mai mari. De exemplu, un bărbat care a acumulat peste șase astfel de experiențe până la vârsta de 18 ani are o probabilitate de 46 de ori mai mare de a încerca drogurile intravenoase comparativ cu o persoană care nu a avut nicio astfel de experiență. Alte rezultate indică faptul că o persoană care a avut patru sau mai multe experiențe adverse are riscuri de șase ori mai mari de a suferi un episod depresiv major, de 12 ori mai mari de a avea o tentativă de suicid și de șase ori mai mari de a fi dependent de alcool față de o persoană cu zero astfel de experiențe. Datele au arătat chiar și creșterea riscurilor pentru sănătatea fizică: inclusiv boli cronice precum afecțiunile pulmonare, cancerul sau bolile cardiace sunt semnificativ mai prezente la adulții care au trecut prin abuzuri, neglijare sau violență în copilărie. Iar poate cea mai tulburătoare descoperire a fost că cei cu un număr de 6 sau mai multe astfel de experiențe pot trăi, în medie, cu până la 20 de ani mai puțin decât cei care nu au fost expuși la astfel de experiențe.
Studiul inițial a fost urmat de alte studii care au arătat rezultate similare. O cercetare realizată în Suedia pe persoane născute între anii 1973 și 1978 (mai mult de jumătate de milion de persoane) a arătat o legătură între numărul experiențelor adverse din copilărie și dizabilitatea la vârsta adultă. Un alt studiu din Marea Britanie a analizat aproximativ 1500 de persoane și a constatat că indivizii cu patru sau mai multe experiențe adverse prezentau riscuri semnificativ mai ridicate pentru diverse probleme de sănătate și comportamentale. Aceștia aveau de aproape patru ori mai mari riscurile să fumeze sau să consume alcool în exces și de aproape nouă ori mai mari de a fi încarcerați. O altă cercetare ce a inclus peste 1.1 milioane de copii și adolescenți din cinci țări a evidențiat o asociere semnificativă între experiențele adverse din copilărie și performanța academică scăzută: copiii care au trăit cel puțin o astfel de experiență aveau un risc mai mare de a obține rezultate școlare slabe și de a repeta un an școlar, iar cu cât numărul experiențelor era mai mare cu atât riscul pentru o performanță slabă era mai ridicat.
Toate aceste cercetări arată că experiențele adverse din copilărie nu dispar odată cu vârsta. Nu se estompează automat și nu pot fi anulate doar prin trecerea timpului. Așa cum au arătat Vincent Felitti și Robert Anda, ceea ce trăim în primii ani de viață – fie că este vorba de abuz, neglijare, violență domestică, dependență în familie sau pierdere – poate modela tăcut, dar puternic, fiecare aspect al vieții adulte: de la sănătatea fizică și emoțională, până la capacitatea de a construi relații sigure sau de a face față stresului. Pentru mult timp, astfel de experiențe au fost minimizate. Copiii „mergeau mai departe”, adulții „îngropau trecutul”. Dar realitatea este că traumele neprocesate se reactivează, duc la somatizări și se reflectă, uneori, în comportamente greu de înțeles sau de legat de sursa inițială.
Ce este important de reținut este că experiențele adverse din copilărie nu reprezintă o condamnare. Deși ele pot crește semnificativ riscul pentru probleme de sănătate mintală, fizică și relațională, nu determină în mod automat destinul unei persoane. Nu toți cei care au trecut prin traume vor dezvolta tulburări, iar foarte mulți reușesc, cu sprijin și ajutor, să își construiască vieți funcționale, pline de sens. Reziliența, relațiile sănătoase și hrănitoare, intervențiile terapeutice și conștientizarea propriului trecut pot reduce impactul acestor experiențe și pot transforma vulnerabilitatea în punct de plecare pentru vindecare și creștere personală.
Bogdan Nedelescu csprijină Programul Ajungem MARI, care susține pe termen lung peste 3.500 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți, a ajutat până acum 413 copii și tineri instituționalizați să beneficieze săptămânal de ședințe de psihoterapie. Oricine poate sprijini programul de psihoterapie cu o mică donație pe site.
Surse bibliografice:
Anda, R. F., & Felitti, V. J. (2003). Origins and essence of the study. ACE Reporter, 1, 1-4
Bellis, M. A., Lowey, H., Leckenby, N., Hughes, K., & Harrison, D. (2014). Adverse childhood experiences: retrospective study to determine their impact on adult health behaviours and health outcomes in a UK population. Journal of public health, 36(1), 81-91.
Björkenstam, E., Hjern, A., & Vinnerljung, B. (2017). Adverse childhood experiences and disability pension in early midlife: results from a Swedish National Cohort Study. The European Journal of Public Health, 27(3), 472-477.
Brown, D. W., Anda, R. F., Tiemeier, H., Felitti, V. J., Edwards, V. J., Croft, J. B., & Giles, W. H. (2009). Adverse childhood experiences and the risk of premature mortality. American journal of preventive medicine, 37(5), 389-396.
Felitti, V. J. (2002). The relation between adverse childhood experiences and adult health: Turning gold into lead. The Permanente Journal, 6(1), 44-47.
Felitti, V. J., Anda, R. F., Nordenberg, D., Williamson, D. F., Spitz, A. M., Edwards, V., & Marks, J. S. (1998). Relationship of childhood abuse and household dysfunction to many of the leading causes of death in adults: The Adverse Childhood Experiences (ACE) Study. American journal of preventive medicine, 14(4), 245-258.
Qu, G., Shu, L., Liu, H., Ma, S., Han, T., Zhang, H., … & Sun, Y. (2024). Association between adverse childhood experiences and academic performance among children and adolescents: a global meta-analysis. Trauma, Violence, & Abuse, 25(4), 3332-3345.
