Sari la conținut

Regele Charles a fost atacat. Care a fost motivul protestatarului, arestat imediat

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu cancer
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Regele Charles al III-lea, prima declaratioe dupa ce a fost diagnosticat cu cancer

Din cuprinsul articolului

Regele Charles a fost atacat. Care a fost motivul protestatarului, arestat imediat. De ce și-a exprimat tânărul nemulțumirile în acest mod. 

 

Regele Charles pare să treacă peste totul de provocări de ceva timp. De pildă, zilelele trecute, în pe când se plimba cu soția prin ținutul York, un tânăr l-a atacat pe proaspătul rege cu un… ou.

Tânărul a aruncat în direcția regelui Charles și a soției oul și a strigat că „această țară a fost construită pe sângele sclavilor”, potrivit Descoperă care citează Daily Mail.

„Dumnezeu să-l salveze pe rege”

Protestatarul a fost imobilizat imediat de forțele de ordine și arestat, mai transmite Daily Mail.

Cei care se aflau în zonă și au asistat la acest incident au început să strige „rușine” către tânărul atacator și apoi au scandat „Dumnezeu să-l salveze pe rege…”

Astfel de incidente sunt destul de bizare, având în vedere că fostul suveran, Regina Elisabeta a-II-a fost atât de iubită. S-ar părea că noul rege nu se bucură de tot atâta popularitate din partea supușilor, așa cum a fost cazul mamei sale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel