Sari la conținut

Reglează glicemia și tensiunea, scade colesterolul rău și luptă împotriva multor boli. Este ieftină și gustoasă. Iată câte motive ai să consumi mai des această legumă

Reglează glicemia și tensiunea, scade colesterolul rău și luptă împotriva multor boli. Este ieftină și gustoasă. Câte motive ai să consumi des această legumă.

Cu toate că este ieftină și bună la gust, mazărea este destul de neglijată când vine vorba de nutriție. Totuși, această legumă are foarte multe de oferit.

De pildă, una dintre cele mai importante proprietăți ale consumului de mazăre este reducerea riscului de boli cardiovasculare.

O sursă importantă de antioxidanți, vitamina A, C și acid folic, mazărea inclusă frecvent în alimentație, ajută la reducerea riscurilor de atac de cord, ateroscleroză și tensiune arterială, prevenind tulburările de ritm ale inimii, mai ales în zilele căduroase de vară.

Sursă importantă de acid folic

Păstăile proaspete de mazăre sunt o sursă excelentă de acid folic. Folații fac parte din complexul de vitamine B și sunt necesari pentru sinteza ADN-ului în interiorul celulei.

Totodată, studii recente au demonstrat că alimentele bogate în acid folic, consumate de femeile însărcinate ar putea ajuta la prevenirea defectelor de tub neural la nou-născuți.

Legumele bogate în această vitamină ajută organismul să dezvolte rezistență împotriva agenților infecțioși și ajută la eliminarea radicalilor liberi din organism.

Poate înlocui carnea

Mazărea conține mai mult amidon decât legumele obișnuite.

Este bogată și în proteine, motiv pentru care intră și în categoria alimentelor „care pot substitui carnea”, împreună cu alte alimente vegetale bogate în proteine, ca fasolea și lintea.

Datorită conținutului mare de vitamina K și B6, mazărea scade riscul de osteoporoză, întărește și menține sănătatea oaselor și este recomandată, în cantități mari, mai ales femeilor trecute de prima tinerețe și susceptibile de osteoporoză.

Boabele de mazăre sunt o sursă bună de proteine și fibre. Nu putem să nu menționăm efectul ei benefic asupra sistemului digestiv: consumul de mazăre previne constipația, îmbunătățește digestia

și procesul de eliminare al toxinelor din organism și reglează nivelul glicemiei, fiind extrem de bogată în proteine și fibre îți oferă o senzație de sațietate de lungă durată fără a-ți pune în pericol silueta.

Reduce inflamațiile din organism

Mazărea are proprietăți antiinflamatorii. Acest lucru este datorat combinației de fitonutrienți, care se remarcă prin abilitatea lor antiinflamatorie.

Consumată des, ajută și la îmbunătățirea vederii și a sănătății ochilor, reducând riscul de degenerescență maculară, în special datorită cantității mari de luteină (carotenoid pe care organismul îl transformă în antioxidant).

Previne ridurile

Mazărea este o sursă excelentă de mangan. La fel ca mazărea, nici manganul nu primește atenția pe care o merită. Acest micro-nutrient vital este necesar pentru prevenirea ridurilor și reglarea glicemiei.

Sursă bogată de fier, mazărea luptă eficient împotriva anemiei, combate oboseala cronică și ne energizează instantaneu, datorită cantității mari de vitamine, și ne face mai rezistenți la efortul fizic, favorizând oxigenarea celulară și fiind o reală sursă de forță și vitalitate.

Mazărea este foarte bună și pentru inimă. Ca și orzul, mazărea conține un tip de fibre solubile numite beta-glucani, care scad colesterolul rău. Nivelul ridicat de colesterol rău este strâns legat de bolile cardiace și diabetul de tip 2, notează naturavindecatoare.ro.

Ușor de preparat sub formă de supe, piureuri, ca garnitură la diverse preparate, mazărea are și un gust destul de bun astfel că poate fi introdusă mai des în alimentație.

Simona David

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel