joi, aprilie 30, 2026
10.2 C
București

Remedii naturiste împotriva înțepăturilor de insecte

Odată cu venirea căldurii creşte riscul de a fi înţepaţi de insecte. Durerile, usturimile sau mâncărimile provocate de gângănii se pot combate cu remedii naturiste. Iată care sunt cele mai eficiente:

– Levănțică împotriva mușcăturilor de păianjen

Aplicaţi pe zona afectată de două-trei ori pe zi ulei volatil de levănțică: se amestecă trei picături de ulei esenţial de levănţică, o linguriţă cu alcool şi două picături cu ulei esenţial de muşeţel şi se aplică de trei ori pe zi pe zona cu probleme.

Citeste si…

– Comprese cu gălbenele

Gălbenelele se infuzează (5 grame de inflorescenţe uscate într-un litru de apă clocotită timp de cinci minute). Înmuiaţi şi aplicaţi comprese de 3-4 ori pe zi.

– Pătalagină

Cu frunze de pătlagină se masează zona afectată sau se aplică o cremă cu extract de pătlagină.

– Ceapă și usturoi împotriva înțepăturilor de albină

În cazul înţepăturilor de albine se pot folosi frunzele de ceapă sau de usturoi, după ce s-a spălat locul cu apă şi săpun şi s-a scos şi acul insectei. De semenea, se freacă două minute locul cu pricina, apoi se înfăşoară frunze de varză sau de pătrunjel într-un tifon şi se aplică pe locul afectat, pentru a dezinfecta şi cicatriza mai repede.

Citeste si…

Baia aromată calmează umflăturile

Dacă aţi fost înţepaţi de ţânţari, iar pielea se umflă şi simţiţi mâncărimi de nesuportat, vă puteţi calma neplăcerea în următorul fel: adăugaţi zece picături de ulei de mentă, cinci picături de ulei volatil de cimbru şi 250 ml de suc de lămâie în apa de baie şi cufundaţi-vă zece minute.

– Aromaterapia, o soluţie eficientă

Pentru a ţine la distanţă ţânţarii, muştele, fluturii şi alte insecte ce pot pătrunde vara în interiorul casei, se folosesc esenţe volatile de plante, care se pun în lampa de aromaterapie. Iarba de lămâie, melisa, menta, levănţica şi cimbrul, folosite sub formă de uleiuri esenţiale pentru odorizarea locuinţei, sunt foarte eficiente.

Citeste si…

 

 

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

De la „părea că sunt pe moarte” la vindecare. Sam Neill anunță că nu mai are cancer

Sam Neill, cunoscut pentru rolul său din „Jurassic Park”,...

Același episod nocturn repetat săptămânal ți-ar putea tripla riscul de moarte prematură

Experiențele repetate de tip coșmar, în special atunci când...

Medic: Alimentul românesc ce reduce colesterolul natural. Mulți îl au deja în bucătărie

Un aliment tradițional românesc, ieftin și ușor de găsit,...

Boala tăcută care lovește după 40 de ani. Primul semn apare noaptea

O boală care afectează milioane de oameni se poate...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și