
Revolta actriței Carmen Tănase: „Dacă îi pui unui câine în ploaie cârpă aia pe gură, el dă cu laba până și-o dă jos, pentru că el are instinct. Omul nu mai are instinct”

Revolta actriței Carmen Tănase se resfrânge asupra oamenilor lipsiți de orice inițiativă și capacitate de acțiune. În viziunea actriței, pandemia i-a făcut pe oameni vitiji doar pe rețelele sociale, însă în afara instrumentelor sociale, oamenii au devenit icapabili de a-și apăra drepturile, sunt lipsiți de motivație și nu știu să își găsească un scop.
„Nu știu dacă mai pot să cred, eu despre mine, că mai fac parte din specia asta, așa am ajuns să cred. Nu mai îmi face niciun fel de oanoare să mai fac parte din această specie.
Te-ar mai interesa: Cele mai importante analize anuale. Cum le poți fa...
Nu înțeleg unde este instinctul omului de autoapărare. Animalul are. Dacă îi pui unui câine în ploaie cârpă aia pe gură, el dă cu laba până și- o dă jos, pentru că el are instinct. Omul nu mai are instinct, se supune la absolut orice din prima clipă”, a mai spus actriţa Carmen Tănase.
„Despre asta este vorba! Şi ce îi spui copilului dumitale, ce ai făcut dumneta pentru ca viața lui să fie una normală, nu extraordinară, normală. Sunt sărac, nu contează dar sunt liber!
Ce ai făcut pentru copilul tău? Îți place să te uiți în ochii copilului tău când îl va crește mare și când îți va spune: bă tată, tu ce ai făcut? Ai stat ca o momâie sau ca un fătălău, vorba doamnei Budeanu, și nu ai făcut nimic?
Te-ar mai interesa: Semnal de alarmă: În România, una din trei gravide...
Dacă așa vor oamenii, așa să fie! Nu mai este nimeni vinovat! Gata s-a terminat cu vina. Poate să fie e și un crocodil la conducere, dacă noi acceptăm atunci să fie și să ne mănânce pe toți”, a conchis actriţa Carmen Tănase.
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.