Sari la conținut

Ritualul celor 33 de lumânări aprinse. Preot român: ”Cei care îl practică se tămăduiesc de boli trupești și sufletești și li se împlinesc rugile”

ritual
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Ritual pe 21 decembrie

Ritualul celor 33 sde lumânări aprinse, dezvăluit de preotul paroh Emil Nedelea Cărămizaru de la biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe-Nou din București.

Părintele a scris, într-o postare pe Facebook, despre acest ritual mai puțin cunoscut, dar care poate avea puteri nebănuite.

Ritualul celor 33 de lumânări

Redăm, mai jos, postarea integrală:

Ritualul aprinderii celor 33 de lumânări de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou este foarte vechi. Trebuie să menționăm faptul că acest sfânt lăcaș a fost închinat în anul zidirii lui, 1707, de către ctitorul său, Sfântul Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu, Sfântului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos de la Ierusalim.

Tradiția pioasă a aprinderii unui buchet cu 33 de lumânări

De atunci, a existat această practică pioasă, a aprinderii întru rugăciune, a unui mănunchi de 33 de lumânări. După cum se știe, la Sfântul Mormânt, exista, încă din vechime, și există și astăzi, tradiția pioasă a aprinderii unui buchet cu 33 de lumânări.

Desigur, numărul celor 33 de lumânări are legătură cu cei 33 de ani petrecuți pe pământ de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În acest context, ritualul aprinderii de către credincioși a acestor lumânări, la biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din inima Bucureștilor (timp de șapte vineri la rând) are rădăcini atât de vechi…

Ritualul trebuie repetat 7 vineri la rând

În timp ce lumânările sunt aprinse, credincioșii rostesc, de 33 de ori, o rugăciune consacrată acestui ritual (care provine din canonul rânduit în cărțile de rugăciune), și de asemenea, citesc în fiecare din cele șapte vineri, câte un acatist dedicat zilei respective.

Sfântul locaș este deschis pentru acest ritual, vinerea, între orele 7:00-20:00.
În ultima din șiragul celor șapte vineri, credincioșii care săvârșesc acest ritual, rostesc și o rugăciune de mulțumire, și împart pentru cei sărmani șapte pachețele care conțin alimente de post.

Se tămăduiesc de boli și li se împlinesc rugile

Astfel, mulți participanți la acest pios demers duhovnicesc, aduc mărturii privitoare la împlinirea rugăciunilor în urma săvârșirii acestui străvechi ritual.

Cu lacrimi de bucurie mărturisesc cât ajutor au primit de la Dumnezeu și de la sfinții ocrotitori ai acestei biserici emblematice a României. Se tămăduiesc de diferite boli trupești și sufletești, iar prin credința lor statornică, cu voia lui Dumnezeu, li se împlinesc rugăciunile.
Suportul cel mai important în susținerea acestui ritual duhovnicesc este desigur CREDINȚA fiecăruia.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel